Primele informații despre accidentarea lui Neymar. Anunțul lui Pochettino și mesajul starului brazilian
articol scris de Digi Sport28.11.2021, 17:24
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Brazilianul Neymar s-a accidentat la gleznă și a ieşit pe targă, cu ochii în lacrimi, în meciul de la Saint-Etienne, câştigat cu 3-1 de Paris Saint-Germain, în direct pe Digi Sport 1, în etapa a 15-a din Ligue 1.
Pochettino: "Am fost șocat când am văzut imaginile"
La o intrare a lui Yvann Macon, brazilianul a căzut pe adversarul său şi glezna sa stângă s-a răsucit în urma impactului. Afişându-şi imediat durerea, Neymar a fost nevoit să iasă pe targă în minutul 87, înlocuit de Eric Junior Dina Ebimbe.
Galerie Foto
La finalul partidei, antrenorul lui PSG, Mauricio Pochettino, s-a declarat îngrijorat de situația lui Neymar, care urmează să efectueze investigații suplimentare.
“Nu pot spune multe în acest moment, simte dureri la gleznă, probabil este o entorsă. Vom vedea mâine rezultatele examinării medicale. Trebuie să recunosc că am fost șocat când am văzut imaginile cu momentul accidentării. Sunt impresionante! Sper că nu este ceva grav și că va putea să revină rapid alături de noi. Dar primele semne nu sunt bune”, a spus Pochettino, citat de RMC Sport.
VIDEO Momentul accidentării lui Neymar
Neymar: "Voi reveni mai puternic"
La finalul partidei, Neymar le-a transmis un mesaj fanilor, prin care își manifestă optimismul, în ciuda accidentării.
"Trebuie să mă recuperez. Din păcate, astfel de momente fac parte din viața unui sportiv. Asta trebuie să fac, să ridic capul și să merg înainte. Voi reveni mai puternic", a scris Neymar pe Instagram.
Presa franceză estimează că Neymar ar putea să lipsească două săptămâni. Prin urmare, ar rata următoarele trei meciuri de campionat, cu Nice, Lens și AS Monaco, și ultimul meci din Liga Campionilor.
PSG și-a asigurat deja calificarea în faza următoare din Liga Campionilor și nu mai poate încheia pe primul loc în grupă, astfel că meciul din 7 decembrie cu Brugge nu are o importanță deosebită pentru parizieni.
Etichete: ligue 1 , psg , accidentare , neymar , saint etienne , mauricio pochettino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții