Video Exclusiv Florin Lovin, vehement după ce Steaua n-a obținut dreptul de promovare: ”Amatorism!” + de ce s-a ”certat” cu George Ogăraru
articol scris de Digi Sport26.06.2021, 21:50
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
CSA Steaua a promovat în Liga 2, unde va fi, însă, blocată cel puțin doi ani, în următoare stagiune neavând drept de promovare din cauza formei de organizare.
Faptul că CSA Steaua nu a reușit să se organizeze din timp astfel încât să obțină dreptul de promovare în Liga 1 este catalogat drept ”amatorism” de Florin Lovin, un apropiat de-ai lui George Ogăraru și Daniel Oprița, managerul secției de fotbal al Clubului Sportiv, respectiv antrenorul echipei.
Florin Lovin, despre situația de la CSA Steaua
”Eu mereu mi-am spus punctul de vedere, chiar dacă am prieteni acolo. Mi se pare lipsă de tact, lipsă de viziune ceea ce s-a întâmplat. Dacă tot ai început proiectul ăsta și te trezești acum că echipa nu poate promova, mi se pare amatorism.
Mi se pare că nu s-a gândit pe termen lung, să știi ce ai de făcut. Ei s-au blocat când ar fi trebuit să fie super pregătiți”, a declarat Florin Lovin, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Fostul fotbalist de la FCSB, unde a fost coechipier cu George Ogăraru și Daniel Oprița, a dezvăluit și motivul pentru care a fost ”certat” de actualul manager al secției de fotbal din cadrul Clubului Sportiv al Armatei.
”Am avut o ceartă prietenească cu George Ogăraru, că am spus eu că mi se aberant că FCSB nu e lăsată să joace pe noul stadion. Mi-a spus să nu spun toate detaliile din contractul pe care-l au ei cu MApN”, a transmis Florin Lovin.
VIDEO cu declarațiile lui Florin Lovin despre CSA Steaua:
Florin Lovin, despre absența României de la EURO 2020
Florin Lovin a vorbit și despre situația echipei naționale de fotbal a României, care nu s-a calificat la EURO 2020, contraperformanță considerată firească.
”Asta este situația în care a ajuns fotbalul românesc. Mulți sunt supărați că nu suntem la EURO, dar de ce să fim? Ce am făcut noi corect ca să fim la EURO? S-a făcut o mare comparație între fotbalul nostru și cel al ungurilor, ei au fost dați ca exemplu. Ungaria nu a ajuns la un nivel doar că joacă la EURO. Să ne uităm unde joacă fotbaliștii din Ungaria.
Să nu vorbim doar despre Generația de Aur la noi, dar a fost și generația următoare, Chivu, Mutu, fotbaliști care jucau meci de meci la echipe importante. Noi acum ne bucurăm că avem un titular la echipa de pe locul 15.
Ungurii au jucători care se bat la campionate în Germania, se bat pentru trofee. La noi scade nivelul an de an. La noi a fost doar CFR-ul în Europa, acum câțiva ani aveam trei-patru echipe”, a spus Florin Lovin.
Etichete: george ogararu , florin lovin , promovare csa steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții