Zeljko Kopic a tras concluzia după umilința cu FCSB. ”Trebuie să se adapteze”
articol scris de Digi Sport01.11.2024, 15:42
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Zeljko Kopic (47 de ani) nu a fost pe bancă la meciul dintre Dinamo și FCSB, scor 0-4, din prima etapă a Cupei României, din cauza suspendării primite pentru criza de nervi pe care antrenorul a avut-o în partida cu Hermannstadt.
Zeljko Kopic: ”Nu este ușor să domini o echipă ca FCSB”
Antrenorul croat a recunoscut superioritatea celor de la FCSB, dar a și precizat că mai are în lot fotbaliști care mai au nevoie de timp pentru adaptare.
”Când pierzi, este normal să existe dezamăgire. Trebuie să muncim în continuare, încă suntem pe o poziție stabilă în campionat. Avem aspirații înalte.
Înțeleg nemulțumirea suporterilor, așteptările sunt mari, dar jucătorii încă mai trebuie să se adapteze. Nu trebuie să lăsam adversarul să joace, vreau să jucăm ceea ce știm, nu după adversar.
Nu este ușor să domini o echipă ca FCSB, este campioana României, singura echipă care joacă în Europa. Trebuie să îmbunătățim jocul”, a spus Kopic, în cadrul unei conferințe de presă, premergătoare meciului cu UTA.
- Dinamo - UTA, din etapa 15 a SuperLigii, se va juca sâmbătă, 2 noiembrie 2024, de la ora 21:00, pe Stadionul Arcul de Triumf, iar partida va fi în direct la Digi Sport 1. De asemenea, meciul va putea fi urmărit în format Live Video&Text pe digisport.ro, precum și în aplicația Digi Sport, exclusiv pentru abonații Digi România.
”Vrem să luăm cele 3 puncte”
Kopic nu va sta pe bancă nici la meciul cu UTA, pentru că mai are o etapă de suspendare. Însă, este convins că echipa sa poate obține victoria cu arădenii.
”Nu pot să vorbesc despre trecutul domnului Rednic la Dinamo. Sezonul trecut i-am bătut de două ori. Este foarte greu să câștigi împotriva lui, de asta trebuie să fim foarte determinați, să dăm totul pe teren. O să fim foarte motivați.
Nu am avut foarte mult timp să ne recuperăm după ultimul meci, dar jucătorii trebuie să fie pregătiți, vrem să luăm cele 3 puncte.
Câțiva dintre jucători sunt obosiți, au jucat multe minute în acest sezon, Selmani este printre ei. Am avut și probleme de lot, am fost nevoiți să facem schimbări. Trebuie să protejăm jucătorii pe cât de mult putem. Nu este bine dacă ne gândim la rezultate, dar eu vreau să am toți jucătorii sănătoși. Doar Milanov are ceva probleme, vom vedea dacă va putea să joace.
Am fi vrut să aducem încă doi-trei jucători, nu am reușit din diferite motive. Vrem să îmbunătățim nivelul echipei. Raul Rotund a jucat în Liga 2 anul trecut și a făcut-o bine, dar încă nu are experiență, la fel și Caragea, Pășcălău. Vrem să le dăm minute pentru a-și ridica nivelul”, a spus Zeljko Kopic, la conferința de presă premergătoare meciului.
Etichete: zeljko kopic , dinamo-uta , kopic dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții