Thomas Neubert, atenționat de un fost elev de la FCSB. "Poate veni și Mourinho! Dacă nu vrea calul să alerge, degeaba"
22.07.2020, 20:05Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Iasmin Latovlevici (34 de ani) a comentat sosirea lui Thomas Neubert în stafful formației FCSB, grupare aflată pe locul 5 în play-off-ul Ligii 1.
Ultima dată la Kisvada, fundașul stânga născut în Moldova Nouă a colaborat cu preparatorul fizic neamț în perioada în care juca la FCSB, sub comanda lui Laurențiu Reghecampf.
Latovlevici, despre obstacolul pe care-l întâlnește Neubert
Lato (12 selecții în națională) vorbește în termeni laudativi despre Neubert, însă precizează că specialistul german nu poate face minuni peste noapte.
"Dacă-i va schimba pe Man și pe Coman? Dacă-și doresc și ei, da, ar putea. Poate să vină și Mourinho!
Dacă nu vrea calul să dea din picioare, să alerge, degeaba! Toată lumea a crescut cu Neubert și în vremea în care jucam eu acolo", a declarat Iasmin Latovlevici, la televiziunea Look Sport.
Latovlevici a jucat la trupa roș-albastră între 2010 și 2015.
Thomas Neubert a lucrat până de curând la Al Wasl Dubai, formația din Emirate antrenată de Laurențiu Reghecampf.
Germanul a venit la FCSB în același timp cu antrenorul Toni Petrea, fost secund al lui Reghecampf, devenit principal la vicecampioană, în locul lui Bogdan Argeș Vintilă.
Gigi Becali, patronul de la FCSB, i-a criticat constant pe ultimii doi preparatori fizici de la FCSB.
Etichete: iasmin latovlevici , thomas neubert , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții