OFICIAL Corneliu Papură este antrenorul Universității Craiova. Comunicatul emis de Mihai Rotaru
13.01.2020, 18:27Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Mihai Rotaru a anunțat, luni, printr-un comunicat emis pe site-ul oficial al clubului, că noul antrenor principal al Universității Craiova este Corneliu Papură. Acesta a detaliat și motivele care au dus la această decizie, asta după ce presa anunțase negocieri cu Cristiano Bergodi, Marius Șumudică și Edi Iordănescu.
”Astăzi, ne asumăm numirea domnului Corneliu Papură în funcția de antrenor principal. La calitățile pe care am mizat în alegerea pentru perioada precedentă în care a fost antrenor principal, acum putem să mai adăugăm una: rezultatele obținute. Pentru că domnul Papură a reușit în aceea perioadă două calificări consecutive în tururi superioare ale UEFA Europa League, precum și o medie de două puncte pe meci, medie care, dacă ar fi fost menținută astăzi, ne-ar fi plasat pe prima poziție a clasamentului.
Și asta în condițiile în care timp de o lună și jumătate a jucat din 3 în 3 zile, cu deplasări în Azerbaidjan, Grecia sau Ungaria. Mai mult decât atât, considerăm că, în acest moment, avem un lot mult mai puternic decât a fost în primul mandat, cu jucători ca Nistor, Ivan, Mihăilă și Koljic (accidentați în acel moment), Cosic și Mățel.
Credem totodată că jucători precum Martic, Mirko sau Mateiu, jucători ce au evoluat mai puțin sau deloc în ultima perioadă, vor aduce un plus valoric echipei. Și sperăm că în perioada imediat următoare să se mai alăture cel puțin un nume familiei noastre”, se arată într-un comunicat emis de Mihai Rotaru, pe site-ul oficial al Universității Craiova.
Corneliu Papură a rămas în locul lui Victor Pițurcă, la Universitatea Craiova
Victor Pițurcă a semnat cu Craiova în august 2019 și a lăsat echipa pe locul 4, cu 37 de puncte adunate în 22 de etape. Oltenii sunt la 7 puncte în spatele liderului CFR Cluj.
"Ruptura" dintre Pițurcă și Rotaru s-a dovedit a fi iremediabilă și tehnicianul a decis să plece în cele din urmă de la Craiova. Principalul motiv al despărțirii a constat în nemulțumirea antrenorului legată de lotul pe care îl are la dispoziție și de investițiile în transferuri.
Etichete: mihai rotaru , corneliu papura , antrenor universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții