Video Exclusiv Mirel Rădoi nu crede în interesul lui City pentru Florinel Coman. ”Și eu am pățit la fel! Să nu cadă în capcană!”
06.11.2019, 00:09SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mirel Rădoi (38 de ani) nu este deloc convins de faptul că Florinel Coman (21 de ani) se află pe lista de achiziții a celor de la Manchester City. Selecționerul reprezentativei de tineret a României i-a transmis un sfat public lui ”Mbappe” de la FCSB. Concret, Rădoi a spus că și el a trecut printr-o astfel de capcană, pusă la cale de diverși impresari. Interesul englezilor pentru Coman i-a uimit până și pe turci.
Prezent în studioul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport, Rădoi a spus ce condiții trebuie să îndeplinească internaționalul român pentru a ajunge să evolueze la o echipă de top.
"Sper doar să nu ia ştirile astea aşa cum le-am luat eu, pentru că şi eu am trecut prin ce trece el la vârsta asta şi cam atunci au început să fluture articolele, cu nu ştiu ce mari echipe, şi de fapt, în spate, se aflau impresari pentru a mă face să semnez cu ei, că ei de fapt au echipele de nu ştiu unde”, a spus Rădoi, la Digi Sport.
Rădoi a dezvăluit ce trebuie să facă Coman dacă vrea să joace pentru City
Mai mult, oficialul FRF nu s-a sfiit să-i spună lui Coman că doar performanțele notabile de acum înainte pot conta în viitorul său profesional.
”Sper să nu cadă într-o astfel de capcană şi să rămână în continuare concentrat pe ce trebuie să facă. Pentru că în momentul de faţă se află într-un vârf de formă şi trebuie să se menţină aşa cât mai mult pentru a se transfera.
În momentul de faţă, lucrurile sunt simple pentru mine: el trebuie să aibă realizări cât mai mari la echipa naţională mare, asta îi lipseşte. Şi cu o calificare la Euro 2020, cu el în lot, cred că i-ar fi mult mai uşor să se transfere”, a adăugat Rădoi.
Chestionat dacă-l va mai convoca pe Coman la naționala de tineret, în cazul în care Cosmin Contra nu va fi interesat, Rădoi a replicat glumind: ”I-am zis lui Cosmin în felul următor: cheamă-l tu la echipa mare pe Coman, că eu nu-l mai chem, după ce a ratat penalty”, a spus, râzând, Rădoi.
Rădoi l-ar vrea pe Coman din nou la echipa de tineret a României
Apoi, fostul mare internațional român a continuat, după ce i s-a spus că la marile naționale fotbaliștii care fac pasul de la echipa de tineret la cea de seniori nu se mai întorc.
”Eu nu aş avea niciun fel de problemă. Dar, dacă ai o arie de selecţie foarte mare ţi un echilibru între posturi, atunci poţi face şi lucrul ăsta. Nu m-ar deranja. Din contră, ne-ar obliga, începând de la Cosmin să căutăm soluţii.
Eu să mă duc să iau de la U19, după aceea jucătorul care va lipsi de la U19 să fie luat de la U18, etc.” a mai spus Rădoi, la Digi Sport.
VIDEO cu reacția lui Mirel Rădoi față de Florinel Coman
Etichete: mirel radoi , florinel coman , transferuri fcsb , mirel radoi florinel coman , florinel coman manchester city , coman city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții