Iureș după finalele pentru play-off! Acuzații grave, de blat: ”Rușinea fotbalului românesc. Cum vă permiteți să distrugeți?”
articol scris de Digi Sport09.03.2024, 00:24
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Emil Boc, primarul din Cluj, apropiat de clubul Universitatea, a făcut acuzații grave după ce echipa a ratat calificarea în play-off.
Politicianul a acuzat-o pe Petrolul de blat! Ploieștenii au pierdut cu Sepsi, 1-2, după un gol primit în prelungiri. La 1-1, ”U” Cluj, care a remizat cu FC Voluntari, 0-0, era în play-off.
VIDEO cu rezumatul meciului Petrolul - Sepsi 1-2:
Emil Boc, acuzații de blat după finalele pentru play-off
”Petrolul - rușinea fotbalului românesc!
Cum să nu îți aperi corect șansele?
Cum să faci un simulacru de apărare la golul doi primit în meciul cu Sepsi? Oricine se uită la această fază poate observa cum invitați și lăsați adversarul să vă dea gol!
Vă rog să vă uitați la jucătorul Țicu de la Petrolul care invită pe Sepsi să atace!
Vă rog să va uitați la jucătorul Papp (în careu) de la Petrolul cum intră cu ambele picioare, ca să fie penalty, și era penalty dacă nu era gol!
Cum vă permiteți să distrugeți încrederea în sport, fair-play și corectitudine?
Vă bateti joc de un sport atât de minunat și veți rămâne o pată neagră în istoria fotbalului românesc!
Resetați corectitudinea în fotbalul românesc pentru că ne scufundam în promiscuitate!”, a scris Emil Boc, pe contul personal de Facebook, unde a publicat faza golului de 1-2 din Petrolul - Sepsi.
Farul și Sepsi au prins ultimele poziții de play-off
Alături de Sepsi, Farul, care a făcut egal la Botoșani, a obținut calificarea în play-off în ultima rundă.
Tot în lupta pentru cupele europene și pentru titlu vor fi implicate FCSB, Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova.
Etichete: emil boc , petrolul sepsi , play-off superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții