Gigi Becali pregătește "revoluția" la FCSB! Cine sunt cei 6 jucători așteptați să plece la finalul sezonului
articol scris de Digi Sport20.03.2024, 22:40
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FCSB a învins-o pe Sepsi, scor 2-1, în prima etapă a play-off-ului SuperLigii României.
În urma rezultelor din prima rundă, "roș-albaștrii" s-au distanțat la șapte puncte de Universitatea Craiova și Rapid, respectiv opt față de CFR. Astfel, FCSB rămâne marea favorită la titlu, așteptat din 2015 încoace, dar o parte din posibilii viitori campioni ar urma să părăsească echipa.
6 jucători ar urma să plece de la FCSB: Andrei Vlad, Ovidiu Popescu, Vlad Chiricheș, Risto Radunovic, Vali Crețu și Ionuț Panțîru
Nu mai puțin de 6 jucători sunt așteptați să fie cedați de patronul Gigi Becali la finalul sezonului, conform gsp.ro. Este vorba de Andrei Vlad (24 de ani), Vlad Chiricheș (34), Ovidiu Popescu (30), Risto Radunovic (31), Vali Crețu (35) și Ionuț Panțîru (27).
Primilor doi le expiră contractul în vară, iar Vlad nu a mai reușit să se impună ca titular în fața lui Târnovanu, în timp ce Chiricheș a fost mai mult accidentat de când a fost adus de la Cremonese.
În cazul lui Popescu și Crețu, devotamentul acestora pentru culori este apreciat de Becali, însă mai puțin evoluțiile lor, considerate insuficiente pentru o echipă cu pretenții la titlu și cupele europene.
Radunovic este un caz izolat - fundașul stânga a cerut să plece la începutul sezonului, iar cel mai probabil Becali îl va ceda în vară, pentru a nu-l pierde gratis un an mai târziu.
Cât despre Panțîru, acesta trece printr-o situație de aceeași natură cu cea a lui Chiricheș, dar mai gravă. Fundașul stânga a fost operat de trei ori din cauza unor probleme la genunchi și a fost rezervă neutilizată în ultimele nouă meciuri din campionat.
FCSB are primii trei cei mai valoroși jucători din SuperLiga
Miercuri, Observatorul pentru Fotbal al CIES (Centrul Internaţional pentru Studii Sportive) a publicat clasamentul celor mai valoroși fotbaliști din campionatul României, iar topul este dominat de FCSB.
- 1. Florinel Coman (FCSB, atacant) - 6,6 milioane de euro
- 2. Darius Olaru (FCSB, mijlocaş) - 6,4 milioane
- 3. Ştefan Târnovanu (FCSB, portar) - 5,2 milioane
- 4. Andrei Borza (Rapid Bucureşti, fundaș) - 5,2 milioane
- 5. Constantin Grameni (Farul Constanţa, mijlocaş) - 4,8 milioane
- 6. Louis Munteanu (Farul Constanţa, atacant) - 4,7 milioane
- 7. Ştefan Baiaram (Universitatea Craiova, atacant) - 4,4 milioane
- 8. Andrei Ivan (Universitatea Craiova, atacant) - 4,3 milioane
- 9. Octavian Popescu (FCSB, atacant) - 3,9 milioane
- 10. Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, fundaş) - 3 milioane
Etichete: vlad chiriches , gigi becali , valentin cretu , ovidiu popescu , andrei vlad , ionut pantiru , risto radunovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții