Gigi Becali a spus ce rezultat își dorește la meciul Rapid - ”U” Cluj
articol scris de Digi Sport16.09.2024, 18:39
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Rapid va juca, pe teren propriu, împotriva Universității Cluj (liderul actual din SuperLigă), în etapa a 9-a de campionat.
- Partida dintre cele două formații este programată pe 16 septembrie (luni), de la 21:00, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
Cu câteva ore înaintea fluierului de start al acestui meci, Gigi Becali (66 de ani), patronul celor de la FCSB, a spus ce rezultat își dorește să se înregistreze în Giulești, în contextul luptei pentru accederea în play-off.
Gigi Becali: ”Să ia avans ’U’ Cluj, nu-i mai poți scoate din play-off”
Într-o conferință de presă susținută la Palat după CFR - FCSB (2-2), Gigi Becali a transmis că-și dorește ca ”U” Cluj să se impună pe terenul Rapidului, deoarece ardelenii, în opinia sa, nu mai pot rata calificarea în play-off în acest sezon.
De asemenea, omul de afaceri a susținut că o echipă dintre Petrolul, Dinamo și Oțelul Galați trebuie scoasă din zona de play-off pentru ca echipa pe care o patronează, FCSB, să fie sigură că se va afla în primele șase locuri la finalul sezonului regulat.
”(n.r. la meciul Rapid - U Cluj cu cine țineți?) Păi nu știți deja? Să ia avans Clujul, foarte bine. Să facă 21 de puncte și să rămână ăia (n.r. Rapid) cu 8. Nu-i mai poți scoate pe ăia (n.r. U Cluj) din play-off.
Eu glumesc acum, dar ceea ce fac ei acum trebuie să fac și eu. Pe ei nu-i mai pot scoate din play-off, dar Petrolul, Dinamo și Oțelul, una din astea trei trebuie scoasă”, a spus Gigi Becali, la Palat.
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat CFR Cluj - FCSB, scor 2-2
Etichete: rapid , u cluj , gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții