Gigi Becali a spus ce rezultat își dorește la derby-ul Universitatea Craiova - Rapid
articol scris de Digi Sport31.08.2024, 12:10
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Universitatea Craiova și Rapid se vor duela, în Bănie, în derby-ul rundei cu numărul 8 din SuperLiga.
- Partida dintre cele două formații este programată astăzi, de la 21:30, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
Cu câteva ore înainte de fluierul de start al acestei partide, care se anunță cea mai interesantă din etapa a 8-a, Gigi Becali (66 de ani), patronul celor de la FCSB, a spus ce rezultat își dorește să se înregistreze la finalul celor 90 de minute ale duelului din Bănie.
Gigi Becali vrea ca Universitatea Craiova - Rapid să se termine egal
Gigi Becali a mărturisit că-și dorește ca Universitatea Craiova și Rapid să se anihileze reciproc în meciul direct și să remizeze (cel mai probabil pentru ca niciuna dintre cele două echipe rivale la titlu să nu se îndepărteze și mai mult de FCSB în clasament).
Cel care conduce destinele formației ”roș-albastre” este de părere că revenirea lui Marius Șumudică (53 de ani) pe banca Rapidului va fi un atu pentru giuleșteni, însă nu și un avantaj al trupei din Grant în duelul pentru campionat cu FCSB.
”Da, am favorită X (n.r. egal). Șumudică la Rapid nu este un pericol pentru FCSB. Este un câștig pentru Rapid, dar nu pericol. Vom vedea ce va fi, dar e clar că Rapidul e mai puternică cu Șumudică, eu așa cred. Lennon nu știa fotbalul românesc”, a spus patronul FCSB, la Fanatik.
Înaintea partidei directe de pe stadionul Ion Oblemenco, Universitatea Craiova se află pe locul al 3-lea al clasamentului, cu 14 puncte acumulate după 7 partide, în timp ce Rapid ocupă poziția a 7-a a ierarhiei, cu 8 puncte.
De partea cealaltă, FCSB, echipa patronată de Gigi Becali, se regăsește pe locul al 15-lea în SuperLigă (penultimul), cu doar 5 puncte.
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat Rapid - Universitatea Craiova, scor 1-2, din returul play-off-ului sezonului trecut
Etichete: rapid , universitatea craiova , gigi becali , superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții