Gigi Becali a făcut anunțul: semnează cu FCSB! ”Acum îi fac pe un an”
articol scris de Digi Sport12.11.2024, 07:57
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Vali Crețu este titularul din banda dreaptă a apărării FCSB-ului.
Fotbalistul în vârstă de 35 de ani este unul dintre cei mai îndrăgiți jucători din cadrul lotului, asta datorită devotamentului și spiritului de sacrificiu.
La partida cu Midtjylland, din Europa League, scor 2-0, suporterii i-au scandat numele fundașului dreapta.
Vali Crețu semnează cu FCSB pentru încă un an! Gigi Becali a făcut anunțul
Înțelegerea lui Vali Crețu cu FCSB expiră la finalul acestui an, dar conducerea nu concepe să se despartă de fundașul dreapta.
De aceea, Gigi Becali a anunțat că îi va prelungi contractul pentru încă un an, iar jucătorul de bandă va beneficia și de o creștere salarială.
”I-am mărit contractul, dar îi și prelungesc acum în iarnă. Îi vom prelungi încontinuu. Acum îi fac pe un an. Și-a câștigat dreptul. Niciun jucător nu este atât de aclamat și aplaudat ca el. Suporterii vor război, d-aia”, a spus Gigi Becali la Fanatik.
- 200.000 de euro este cota de piață a lui Valentin Crețu, conform transfermarkt.
- 23 de meciuri a adunat Crețu în acest sezon, perioadă în care a înregistrat trei pase decisive.
Râmnicu Sărat, Gloria Buzău, Concordia Chiajna, Rapid, Beroe, Săgeata Năvodari, Gaz Metan, Energie Cottbus și ACS Poli sunt celelalte echipe din CV-ul lui Valentin Crețu.
Valentin Crețu, fotbalistul cu ”nouă vieți” de la FCSB, propus lui Mircea Lucescu la echipa națională
”Aș vrea să fac o mică apreciere pentru Crețu. Este un jucător care de multe ori a fost în spatele cortinei, de multe ori chiar în spatele teatrului. Și-a păstrat ambiția și tenacitatea de a face ceva pentru el și pentru echipă.
Își dorește cu ardoare să joace pentru această echipă și, de ce nu? Poate fi o soluție în plus pentru Mircea Lucescu, în condițiile în care poziția fundașului dreapta a lui Rațiu trebuie dublată.
L-am văzut pe Manea, dar mai degrabă într-o poziție de fundaș central decât dreapta și s-a potrivit de minune”, a declarat Ionuț Badea, la Digi Sport Special.
Etichete: gigi becali , valentin cretu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții