Giani Kiriță i-ar face "câini răi" pe fundașii dinamoviști: "Vă promit că mănâncă din ei!"
articol scris de Digi Sport26.09.2023, 20:13
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Giani Kiriță (46 de ani), fostul mijlocaș defensiv de fier al lui Dinamo, crede că jucătorii lui Ovidiu Burcă (43 de ani) au nevoie de o apărare mai agresivă pentru a se redresa în SuperLiga.
Kiriță ar vrea să lucreze cu fundașii lui Burcă
Dinamo a ajuns la trei înfrângeri consecutive, după eșecul cu Farul (0-2). Situația echipei îl nemulțumește pe Giani Kiriță, renumit, atunci când evolua pentru Dinamo, pentru efortul depus în teren, dar și pentru agresivitatea în joc.
Fostul fotbalist este de părere că jucătorii antrenați de Ovidiu Burcă trebuie să împrumute din spiritul marilor dinamoviști. Kiriță plusează și promite că, în trei săptămâni, i-ar determina pe fundașii dinamoviști "să mănânce din adversari".
"Mă doare inima pentru că Dinamo nu e ceea ce trebuie să fie la ora actuală și mi-aș dori să ia din spiritul meu. Mi-ar plăcea să mă duc să lucrez cel puțin cu fundașii. În 2-3 săptămâni, vă promit că mănâncă din ei", a declarat Kiriță la ProTV.
Dinamo nu o duce bine nici în acest sezon
Dinamo a adunat doar 8 puncte în 10 etape și se află pe locul al 15-lea în SuperLiga, retrogradabil. Singurii care stau mai rău sunt cei de la FC Botoșani, cu 6 puncte.
Rezultatele din acest sezon au fost criticate și de legenda dinamovistă Cornel Dinu (75 de ani). "Procurorul" a remarcat ineficiența jocului și a i-a atacat și pe șefii din "Ștefan cel Mare".
Etichete: cornel dinu dinamo , ovidiu burca , giani kirita dinamo , dinamo farul , rezultate dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții