Video&Foto Florentin Petre, surpriză ÎN DIRECT la TV, la 46 de ani. ”Să nu spui că dansezi pe aici” :)) Cine i-a urat ”La mulți ani!”
15.01.2022, 11:47Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Florentin Petre a avut parte de o surpriză care l-a emoționat până la lacrimi în studioul emisiunii Digi Sport Matinal.
Fostul mare fotbalist de la Dinamo, care a vorbit și despre situația de acum a ”câinilor”, fost căpitan al echipei, a fost sărbătorit ÎN DIRECT la TV chiar în ziua în care a împlinit 46 de ani. În momentul în care moderatorul emisiunii, Viorel Grigoroiu, a plecat din platou pentru a-i aduce cadoul sărbătoritului, pe acordurile melodiei ”De ziua ta”, Petre, spontan, a replicat: ”Să nu spui că dansezi pe aici”. :))
Galerie Foto
Antrenorul, liber de contract în acest moment, nu se aștepta deloc la un astfel de moment iar reacțiile sale au fost evidente.
După ce a urmărit un filmuleț în care mulți dintre foștii săi coechipieri, în frunte cu Ionuț Lupescu, dar și cu Ionel Dănciulescu, Ianis Zicu, Florin Bratu, Dan Alexa, Marius Niculae, Ștefan Grigorie, Liviu Ganea, Ionuț Badea, Cristi Pulhac, Lucian Goian, Adrian Mihalcea, Andrei Mărgăritescu, dar și Daniel Pancu și George Galamaz i-au urat ”La mulți ani!”, momentul festiv a continuat în platoul emisiunii.
Florentin Petre, surpriză ÎN DIRECT la TV. ”M-ai lăsat fără replică”
Pe acordurile emisiunii ”De ziua ta”, interpretată de formația 3trei Sud Est, Florentin Petre a primit în dar un tort decorat în alb și roșu pe care a fost înscripționat numele său și numărul 8 pe care l-a purtat pe tricou.
”M-ai lăsat fără replică, mulțumesc mult. Vreau să le mulțumesc foștilor mei colegi, rămânem prieteni pe viață.
Sunt mândru de ce am realizat. M-am emoționat foarte tare. Am început ziua bine, cu oameni pe care-i iubesc și pe care-i respect”, a spus Petre, la Digi Sport.
- 3 titluri, patru Cupe și o Supercupă cu Dinamo a cucerit Petre în Ștefan cel Mare
- Un titlu și o Supercupă a Bulgariei a cucerit Petre cu CSKA Sofia
- 52 de selecții și șase goluri a strâns la națională
- A jucat la Euro 2000 și Euro 2008
Florentin Petre a fost unul dintre puținii fotbaliști din România care și-a câștigat respectul pe teren și din partea adversarilor. Datorită felului său de a fi, fotbalistul s-a ales și cu mai multe porecle. Florentin a vorbit despre fiecare în parte.
”Caisă este porecla mea din copilărie, am copilărit în Popești. Până la 18 ani, când nu mă știa lumea, când te duceai în Popești, și întrebai de Petre sau de Florentin nu știa nimeni. Dar, dacă întrebai de Caisă, imediat îți indicau unde stau. Toată lumea din sat mă știa după apelativ.
Piticul, pentru că, na, asta e statura mea. Bine, nici foarte pitic nu sunt, sunt un pitic mai înalt, fie vorba. Iar porecla ’Pepperoni’ am primit-o de la Dan Alexa. Probabil că având viteza de reacție, de deplasare, eram destul de rapid. de fapt am fost cel mai rapid din generația mea, eram ca un ardei iute.
Și mai este Peter, mi-a spus așa Ionuț Lupescu. De fapt, nea Cornel Dinu îmi spunea Peter Pan”, a mai spus Petre, la Digi Sport.
VIDEO cu surpriza de care a avut parte Florentin Petre la Digi Sport Matinal
Etichete: ionel danciulescu , florin bratu , florentin petre , ionut lupescu , florentin petre 46 ani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții