Video Exclusiv De ce nu s-a dat penalty la hențul lui Meza Colli de la FC Botoșani - FC Argeș: ”E greu de înțeles!”
articol scris de Digi Sport01.09.2022, 21:00
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Partida dintre FC Botoșani și FC Argeș s-a încheiat cu o remiză, scor 0-0, însă moldovenii puteau primi un penalty pe finalul meciului, când Meza Colli a atins balonul cu mâna în interiorul careului.
Fostul arbitru Marius Avram, prezent în platoul emisiunii Digisport Special, a analizat cea mai controversată fază a partidei și le-a dat dreptate arbitrilor din camera VAR.
De ce nu s-a dat penalty la hențul lui Meza Colli de la FC Botoșani - FC Argeș: ”E greu de înțeles!”
Faza a avut loc în minutul 89, când la o acțiune ofensivă a moldovenilor, Mailat a încercat să paseze în careul advers. Balonul s-a ”urcat” pe Meza Colli și a atins mâna fotbalistului.
Partida a fost întreruptă minute în șir, momente în care cei din camera VAR au analizat faza. Aceștia au decis să nu se acorde lovitură de la 11 metri, iar partida s-a reluat cu un corner.
La finalul meciului, antrenorul de la FC Botoșani, Mihai Teja a transmis că a fost un henț clar, iar echipa sa ar fi trebuit să primească un penalty.
Totuși, fostul arbitru Marius Avram, prezent în studioul DigiSport Special, l-a contrazis pe antrenorul de la FC Botoșani.
”E o fază interesantă. E greu de înțeles de ce această fază nu e henț. Nu e un penalty clar. Instrucțiunile spun că în momentul în care un jucător are mâna într-o poziție normală de desfășurare a jocului și mai mult decât atât, mingea îi vine în propriul picior și apoi îi vine în mână.
Mingea urcă puțin pe corpul jucătorului. Este surprins de faptul că îi vine mingea în mână. Lucrul ăsta se vede și pentru că duce mâna în spate, nu o ține tare.. Unul din lucrurile pe care le luam în calcul ca arbitru era că dacă jucătorul ține mâna tare și, după ce lovește, rămâne mâna în aceeași poziție înseamnă că a vrut.
Atunci când mâna se duce în spate, înseamnă că a fost surprins de minge. Mingea vine de aproape, el este în alergare, încearcă să joace cu piciorul, nu cu mâna, îi lovește întâi propriul lui corp și apoi mâna.
Aceste elemente duc către concluzia că nu trebuia acordată lovitură de la 11 metri. Cei din camera VAR au făcut bine că nu au întors faza și nu au chemat arbitrul”, a declarat Marius Avram la emisiunea Digi Sport Special.
VIDEO Explicațiile fostului arbitru Marius Avram
Etichete: fc arges , marius avram , fc botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții