De ce a ţinut CFR Cluj să se răzbune pe Gigi Becali şi l-a furat pe Bălgrădean
05.03.2020, 09:19SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Anunţul făcut chiar de Gigi Becali că portarul Cristi Bălgrădean a fost scos din cantonament după ce s-a aflat că a semnat cu CFR Cluj a declanşat un adevărat scandal. Patronul FCSB-ului a invocat regulamentul, şi chiar are dreptate, dar penalizările celor în culpă sunt ridicole.
Pe lângă faptul că a luat un portar bun tocmai de la o contracandidată la titlu, CFR a vrut în primul rând să se răzbune pe Becali. În urmă cu doi ani, acesta din urmă i-a ţinut în joc de glezne mai multe luni cu Omrani. A ieşit în nenumărate rânduri în faţă să spună cum îl ia de la Cluj, ce bani plăteşte pentru el, ce salariu o să-i dea şi altele. Timp în care cei din Ardeal se luptau pentru titlu!
Şi au fost şi alte cazuri, cum e cel al lui Ciprian Deac, pe care l-a contactat imediat după ce echipa clujeană a ieşit din insolvenţă.
Ce spune Gigi Becali despre transferul lui Omrani la FCSB
Până la urmă, FCSB nu l-a mai luat pe atacant. Iar Becali declara, nonşalant, că nici nu e supărat, că el şi-a atins scopul şi i-a mărit salariul fotbalistului.
"Vom plăti o clauză de reziliere a unui jucător de la CFR. Aşa mi-a zis Vasi. Asta e 100%. Nu e nicun fel de posibilitate, e ceva 100% sigur. Ce mi-a spus Vasi, eu vă transmit. Un jucător de la CFR va veni la Steaua. 1000%!
E vorba de Omrani, 100%. Va juca la noi din sezonul viitor! Nu eu fac transferurile, Vasi se ocupă. Are clauză 200.000 de euro Omrani şi va fi al nostru", declara Becali pe 18 mai 2018.
Becali susţine că jucătorii de la CFR se rugau să-i ia la FCSB
După mişcarea făcută acum de CFR Cluj, Becali a afirmat că el a lucrat mereu la suprafaţă, indiferent ce transfer a vrut să facă. Şi că asta îl deranjează cel mai mult, că nu i s-a spus, nu că i-a fost luat Bălgrădean.
”E vorba că cei de la CFR nu ne-au înștiințat. L-au contactat, l-au semnat, să fie sănătoși, nu asta a fost problema. Dar a doua zi puteau să îmi dea un telefon. Mara, oricine. ‘Nea Gigi, vezi că Bălgrădean a semnat cu noi’. Un telefon, nu aveam nevoie de ceva oficial.
Și eu voiam un jucător de-ai lor, unul de bază, de la mijlocul terenului, nu-i mai dau numele acum. Și voia să vină impresarul la palat. I-am zis ‘Cum să vii? Nu se poate așa ceva’.
Și a zis ‘Nu, nea Gigi, că vin până acolo și semnăm’. I-am spus că eu nu fac așa ceva. Deci am fost contactat de ei, dar nu am acceptat. La fel a fost și cu Omrani, și cu Djokovic. Se rugau de mine, însă nu e normal să accept”, a declarat Becali la ProX.
Etichete: ciprian deac , gigi becali , cristi balgradean , transfer balgradean
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții