Cristiano Bergodi știe de ce FCSB nu-și găsește antrenor. "Asta își dorește orice tehnician"
09.08.2019, 14:51SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cristiano Bergodi se miră că FCSB nu găsește pe cineva care să pregătească echipa. Echipa finanțată de Gigi Becali nu a numit un nou antrenor după demisia lui Bogdan Andone, în urma înfrângerii cu Alashkert (2-3), din Europa League. Actualul antrenor de FC Voluntari a fost la gruparea lui roș-albastră în 2009.
Cristiano Bergodi bănuiește că la FCSB se petrece ceva care nu este în regulă. "Mă mir că încă nu au un antrenor în acest moment, dar caută mereu. Mă miră pentru că este o echipă care are sau nu are tradiţie, nu știu. Este echipa domnului Becali... Cred că sunt probleme acolo", a declarat italianul într-o conferință de presă. "Pe mine nu m-a căutat", a adăugat antrenorul.
Cristiano Bergodi a încercat să găsească o explicație a situației de la FCSB. "Nu ştiu sincer de ce antrenorii nu au acceptat această echipă. Fiecare antrenor se gândeşte să aibă libertatea de a face ceva. Probabil că în acest moment nu există această libertate", a spus italianul.
Cristiano Bergodi a antrenat trei luni actuala FCSB
"Când am fost acolo, am stat bine. Trei luni şi nu s-a implicat ca să spun aşa în primul 11. Am avut două sau trei întâlniri cu domnul Becali şi gata. Eu pot spune că pentru mine a fost în regulă situaţia acolo, nu s-a implicat niciodată, am avut libertatea la aceea vreme", și-a amintit Cristiano Bergodi.
Cristiano Bergodi spunea în luna mai că nu a mai vorbit cu Gigi Becali din 2009, de când a părăsit gruparea roș-albastră. "Eu nu mai discut cu Gigi Becali din octombrie 2009. Nu l-am mai văzut şi nu l-am mai întâlnit de atunci de când s-a întâmplat ceva", spunea la acea vreme antrenorul italian.
Etichete: cristiano bergodi , cristiano bergodi gigi becali , cristiano bergodi fc voluntari , cristiano bergodi fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții