Costel Gâlcă a lămurit situația lui Alex Mitriță: ”Şi în campionatul trecut a fost o situaţie similară”
articol scris de Digi Sport19.07.2024, 17:54
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Constantin Gâlcă, a susținut o conferință de presă premergătoare partidei cu UTA Arad, adversara din etapa a doua a SuperLigii.
Costel Gâlcă, în legătură cu situația lui Alex Mitriță: ”Nu există conflict. Nu există conflict cu niciun jucător”
Tehnicianul formației din Bănie a avut cuvinte de laudă la adresa echipei din Arad, care a pus multe probleme în atac formaţiei Rapid şi, în consecinţă, nu se aşteaptă la un meci uşor sâmbătă seara.
"Va fi un meci foarte greu, UTA a jucat în prima etapă contra Rapidului şi a demonstrat că e o echipă competitivă, cu un joc foarte bun. Îmi doresc să vină şi prima victorie în această ediţie de campionat.
Vreau ca echipa să arate bine pentru că e important să îi atragem pe suporteri de partea noastră, să vină în număr mare la stadion. Mircea Rednic e un antrenor cu experienţă, a avut rezultate la toate echipele la care a fost.
Dar sper ca totuşi noi să câştigăm, iar victoria să vină în urma unui joc bun. Intrăm într-un ritm mai alert, cu multe meciuri, iar eu sper ca echipa noastră să facă faţă. Au venit şi jucători noi, încet-încet se adaptează şi ei la ceea ce vrem noi", a afirmat tehnicianul.
Constantin Gâlcă a explicat că nu este în conflict cu mijlocaşul Alexandru Mitriţă, cel care nu a fost titular în meciul din prima etapă cu FC Hermannstadt.
"Şi în campionatul trecut a fost o situaţie similară. El a lipsit de la câteva antrenamente, şi nu e numai cazul lui, ci şi al lui Vlădoiu... deci Mitriţă nu a participat la antrenamente şi nu putea să înceapă meciul de la început. Nu există conflict. Nu există conflict cu niciun jucător.
Aici nu e cu şef, aici trebuie să avem o ordine în toate. Respectul este maxim, aşa că nu e nicio problemă. Eu zic că băieţii sunt cum trebuie, poate câteodată e un grup prea cuminte. Mi-aş dori să fie mai răi, dar în teren", a spus el.
Costel Gâlcă: ”Maribor este o echipă complicată pentru noi, dar sperăm să trecem noi mai departe”
Referitor la NK Maribor, adversara din turul al doilea preliminar al Conference League, Gâlcă a afirmat: "Maribor este o echipă foarte bună, cu un joc colectiv bun. Mult mai bun decât al celor de la Botev Plovdiv. Maribor este o echipă complicată pentru noi, dar sperăm să trecem noi mai departe. Deocamdată mă concentrez pe UTA, pentru că este meciul cel mai apropiat şi mai important. După aceea o să vorbim şi despre celelalte meciuri".
Gâlcă a menţionat că îşi doreşte ca Jovan Markovic şi Alexandru Cîmpanu, împrumutaţi la FC Hermannstadt, respectiv UTA, să aibă evoluţii bune în acest sezon, iar anul viitor să revină la Universitatea Craiova.
"Pentru Markovic poate fi un pas înainte acest împrumut. La fel cum e şi pentru Cîmpanu. Ei trebuie să joace, să fie mult mai buni acolo pentru că poate au şanse mai mari să joace. Şi cu siguranţă dacă vor face un campionat bun vor veni înapoi. Cicâldău ar fi binevenit, dar în momentul de faţă el este departe de Universitatea Craiova. Aşa cred eu. Personal, mi-aş dori să mai vină jucători pentru că avem multe meciuri în multe competiţii şi ne dorim să ajungem cât mai departe în fiecare dintre ele", a precizat antrenorul.
Echipa de fotbal Universitatea Craiova întâlneşte formaţia UTA, sâmbătă, de la ora 19:00, pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, într-o partidă contând pentru etapa a doua a Superligii, care va putea fi urmărită pe Digi Sport 1.
Etichete: universitatea craiova , maribor , costel galca , alex mitrita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții