Cornel Dinu i-a adresat o singură întrebare lui Ion Țiriac, după ce s-a spus că miliardarul ar putea investi la Dinamo
articol scris de Digi Sport11.02.2024, 11:15
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Vestea că Ion Țiriac (84 de ani) ar putea să se implice financiar la Dinamo, alături de Mircea Lucescu (78 ani), a generat foarte multe discuții.
După mai mulți ani de speranțe, Dinamo va avea, în sfârșit, un stadion nou, la cele mai înalte standarde.
Cornel Dinu l-a întrebat direct pe Țiriac: ”Ioane, dar cu Dinamo ce facem?”
Noua arenă din "Ștefan cel Mare" va avea 25.000 de locuri, iar finalizarea lucrărilor ar urma să aibă loc în 2025.
Cornel Dinu (75 de ani) a comentat, în stilu-i personal, această ipoteză și i-a adresat o întrebare omului de afaceri, care are o avere estimată la două miliarde de euro.
”Comentariile celor doi 'granzi', atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar, au semănat mai mult cu buzduganul aruncat în față de mioriticul Făt Frumos al basmelor noastre. În povestea de față, în poarta unui fost mare castel fotbalistic, acum distrus de interese personale meschine, incompetență și hoție.
Tipic pentru amândoi potențiali și posibili 'salvatore della patria' dinamovistă, care nu s-au aruncat niciodată – de ce ar face-o acum, cu atâta experiență de viață? – în vâltori pe care nu le puteau controla. Logic și firesc.
Oricum, pașii viitori din toate laturile care trag de aproape dispărutului Dinamo sunt de urmărit. Ion Țiriac a aruncat nedumerirea că, citez, 'Ce fel de fotbal e cel românesc când într-un lot trei sferturi pot fi străini? Cu românii noștri, și de aici cu reprezentarea internațională, ce facem?'.
Eu îi dau dreptate, dar îmi permit să-l întreb 'Ioane, dar cu Dinamo ce facem? Că e pe terminate rezerva de oxigen la care-i conectat pe patul de moarte!'.”. a spus Dinu, potrivit fanatik.ro.
Mircea Lucescu a vorbit despre posibila implicare la Dinamo
Mircea Lucescu (78 ani) a transmis că e dispus să investească la Dinamo, alături de Ion Țiriac (84 ani). Condiția principală pe care cele doi o pun este ca noul stadion al grupării din Ștefan cel Mare să fie ridicat.
”Suntem doi oameni de sport. Nu se pune problema. Atât timp cât Dinamo nu are un stadion, nu ai nicio speranță că lucrurile vor evolua. Trebuie să se facă o bază serioasă de pregătire. Zona centrală a lui Dinamo este extrem de accesibilă. Stadionul poate să fie foarte folosit pentru multe lucruri, nu numai fotbal.
Să dea drumul la acest proiect. Altfel, nu ai de unde s-o apuci. Cred că uitați câți ani am eu. Să vedem. E de discutat despre așa ceva. Ţiriac ar vrea să se implice. Vrea să aibă convingerea că implicarea lui va duce la rezultate. Noi nu suportăm nereușita!”, a declarat Mircea Lucescu, la Fotbal Club.
Galerie Foto
Noul stadion Dinamo, de 25.000 de locuri, ar avea:
- propria parcare pentru publicul VIP, cu până la 200 locuri
- spații încăpătoare pentru echipe, cu patru vestiare, două săli de încălzire, spații pentru staff-ul tehnic, oficiali și organizatori
- o boxă generoasă pentru presă
- spații pentru publicul VIP, incluzând 12 loje, spațiu de ospitalitate de minimum 400 mp, separeuri și restaurant
- spații pentru spectatorii cu dizabilități
- tribunele vor fi integral acoperite, iar locurile vor avea o bună vizibilitate către teren
Etichete: ion tiriac , cornel dinu , stadion dinamo , tiriac dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții