CFR Cluj, anunț îngrijorător. Atacantul care are “o problemă gravă”. Dezvăluirea făcută de Dan Petrescu
articol scris de Digi Sport30.01.2022, 19:17
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
CFR Cluj are probleme de lot înaintea meciului de pe teren propriu cu FC Botoșani, programat luni, 31 ianuarie, de la ora 20:00, în direct pe Digi Sport 1, în etapa cu numărul 23 din Liga 1.
Dan Petrescu: "Omrani a intrat în programul echipei"
Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului, a anunțat că atacantul croat Marko Dugandzic (27 de ani) are o problemă gravă în familie și a fost învoit.
Dugandzic s-a transferat recent la CFR Cluj, de la echipa rusă Sochi. Atacantul croat a debutat în meciul cu FCSB, scor 3-3, jucând din minutul 88.
Dan Petrescu a oferit ultimele informații despre situația jucătorilor accidentați, dar și despre revenirea atacantului francez Billel Omrani.
"Sunt mici probleme în lot. Sigurjonsson nu e bine cu tendonul, nu știm ce trebuie să facem. Marko Dugandzic are o problemă gravă de familie, a trebuit să plece ieri. Itu s-a accidentat puțin, să vedem dacă va fi apt. În rest, cred că toată lumea va fi aptă pentru meciul de mâine.
Omrani a intrat în programul echipei, dar nu știu dacă va fi în lot. Nu a avut niciun meci, nu a avut pregătirea cu noi. Rămâne de văzut dacă va putea să ne ajute mâine", a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , dan petrescu , fc botosani , petrescu , omrani , billel omrani , marko dugandzic , dugandzic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții