Exclusiv Becali poate da lovitura! I s-a propus ”jucătorul de 5 milioane de euro”. Cum face o avere
28.07.2018, 08:34SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
VIDEO Botoșani - Hermannstadt 2-0 | Hervin Ongenda a impresionat încă de la debutul la Botoșani. După cele 20 de minute în care a făcut spectacol cu Hermannstadt, francezul de 23 de ani e anunțat ca unul dintre cele mai bune produse de export din istoria Ligii 1.
Valeriu Iftime a anunțat că va încasa pe el cel puțin 4-5 milioane de euro. Mai mult, patronul moldovenilor susține că Gigi Becali este cel care ar putea da lovitura cu Hervin Ongenda, ”dacă ar avea răbdare”.
”Îl vând categoric cu 4-5 milioane de euro, dar nu în România. Domnul Becali nu are răbdarea asta. Dacă avea răbdare, putea să îl ia Steaua și să îl vândă cu mult mai mulți bani. Eu sper să vorbesc cu Becali despre acest jucător”, a comentat Valeriu Iftime, la Digi Sport, în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”.
E un jucător problemă
Francezul e născut la Paris și a ajuns la PSG în 2006. În total, a jucat în 11 meciuri în Ligue 1, iar de cele mai multe ori a intrat pe teren în locul unor vedete precum Pastore, Di Maria, Lucas Moura, Cavani sau Verratti. În stagiunea 2015-2016, a jucat în 5 partide la PSG, dintre care în 4 ca titular, când a și marcat singurul gol al său în prima ligă franceză, în noiembrie 2015, deschizând scorul în meciul Lorient - PSG 1-2. Totuși, francezul este genul de jucător cu probleme, care întârzie la antrenamente. Chiar şi aşa, Iftime e sigur că va da lovitura cu Ongenda.
”El în România a fost ofertat din iarnă, la Iaşi, de mine, însă nimeni nu mi-a spus ce mi-a zis Croitoru: `a jucat la PSG, nu poate să uite fotbalul total`. Toată lumea ştie că e dezordonat, că are probleme de comportament, la mine în prima zi a întârziat la antrenament.
Am chemat un francez cu o relaţie foarte bună la PSG, cu academie în Burkina Faso, care ştie comportamentul acestor oameni. La antrenament e formidabil, nu face nimic decât la maximă atenţie şi efort. Nu e genul de om care bea.
La momentul ăsta e OK, nu-mi dau seama cât ţine. A venit la Botoşani precum eclipsa de lună, de la PSG la Botoşani. Pasul 1 pentru el e PSG, al doilea Botoşani, restul sunt meteoriţi”, a mai spus Iftime.
În returul sezonului 2016-2017, după ce nu a prins niciun minut la PSG, a ajuns în prima ligă din Olanda, unde a evoluat doar 3 meciuri la Zwolle, toate ca rezervă. În ultimul sezon, Ongenda a jucat în liga a doua spaniolă, la Real Murcia, acolo unde a prins doar două meciuri, ambele ca rezervă.
Etichete: gigi becali , botosani , fcsb , hervin ongenda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții