”Aș fi zis 'da, uite, e deștept, nu mă mai bag'!”. Condițiile în care Gigi Becali nu se mai bagă peste antrenor la FCSB
articol scris de Digi Sport21.07.2021, 12:44
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FCSB a remizat în primul meci de campionat, pe terenul celor de la FC Botoșani, 0-0, dar Gigi Becali s-a declarat mulțumit în ansamblu.
La final, Dinu Todoran a ieșit public și a lăsat clar de înțeles că deciziile legate de echipă și schimbări nu le ia el, astfel că Gigi Becali a ținut să lămurească modul în care decurge colaborarea dintre el și antrenor, dar și care sunt condițiile pentru care nu se va mai implica deloc.
”E posibil să primească libertate, în funcție de cunoaștere, de rezultate, în momentul în care eu o să consider că antrenorul face alegerea bună. Acum ne consultăm, dar alegerea el o face. Cu Todoran am vorbit înainte de meci, mi-a zis cum crede că ar fi bine, că vrea să încerce să joace cu Crețu închizător.
I-am zis 'bine, mă tată, cum zici tu'. Nu eu am făcut echipa. El mi-a explicat, eu am zis 'da'. Să nu credeți că oblig. Nu, tată!”, a spus Becali.
Condițiile în care Gigi Becali nu se mai bagă peste antrenor la FCSB. ”Nu vreau să pierd ca Negoiță, 25 de milioane de euro!”
Finanțatorul roș-albaștrilor a dezvăluit că Todoran a picat deja un prim test, atunci când a decis să-l folosească pe Alexandru Crețu drept închizător.
”Eu văd ce părere are el, îmi spune ce idei are pentru dezvoltarea jocului. Dacă văd că ideile lui sunt bune... ideea cu Crețu la închidere nu a fost bună. Eu am fost de acord cu el, am zis că poate e specialist, dar nu a fost o idee bună.
Dacă vedeam că e bine cu Crețu închizător, aș fi zis 'da, uite, e deștept, nu mă mai bag'!”, a mai spus milionarul din Pipera.
Gigi Becali așteaptă ca FCSB să câștige lejer meciurile și ca diferența față de locul doi să fie de 7-8 puncte pentru ca el să nu se mai implice în alcătuirea echipei.
”Dacă o să se lege o echipă adevărată, care să câștige campionatul la 7-8 puncte diferență, la revedere, nu mă mai bag. Ce nevoie am? Dar până atunci, nu vreau să ajung ca Dinamo, Rapid, Vaslui, Oțelul, Urziceniul și altele, că pot enumera multe.
Nu vreau să pierd ca Negoiță 25 de milioane, ca Borcea 7-8 și cu pușcărie, cum a pierdut Copos nu știu câte milioane și pușcărie, ca Porumboiu cu 50 de milioane pierdute.
Dacă cineva mă critică pentru asta, greșește. Nu voi lăsa niciodată ca averea mea să fie risipită de angajați. Antrenorul este un angajat”, a mai sopus Becali, la Pro X.
VIDEO cu declarațiile lui Dinu Todoran după Botoșani - FCSB 0-0
VIDEO cu rezumatul partidei FC Botoșani - FCSB 0-0
Etichete: gigi becali , dinu todoran , antrenor fcsb , botosani - fcsb 0-0 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții