S-a autopropus la Barcelona și i-a anunțat pe catalani cât trebuie să plătească pentru transferul său: ”De atât e nevoie”
articol scris de Digi Sport29.04.2024, 12:01
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Xavi Hernandez a decis să rămână la Barcelona, chiar dacă în urmă cu câteva luni anunțase că va pleca la finalul sezonului, iar catalanii pregătesc deja stagiunea următoare.
Alex Baena s-a autopropus la Barcelona: ”E unul dintre cele mai mari visuri ale mele”
Mai multe nume sunt deja pe lista Barcei, printre care Bernardo Silva și Guido Rodriguez, însă există și un fotbalist care s-a autopropus la gruparea ”blaugrana”. Este vorba despre Alex Baena (22 de ani), mijlocașul ofensiv al celor de la Villarreal.
- 5 goluri și 16 assist-uri în 41 de meciuri sunt cifrele lui Baena în acest sezon la Villarreal, în toate competițiile.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Baena, potrivit Transfermarkt.
”Mi-aș dori să joc la Barca! E unul dintre cele mai mari visuri ale mele, e cea mai bună echipă din lume. Există o clauză de reziliere și este nevoie de 60 de milioane de euro pentru a mă transfera”, a spus Baena, conform jurnalistului Fabrizio Romano.
- Un gol în două selecții a reușit Baena la naționala Spaniei.
În presa din Spania au apărut zvonuri potrivit cărora Barcelona s-a interesat de Alex Baena, însă, cel puțin până acum, nu au fost demarate negocierile cu Villarreal.
Alex Baena, bătut de Federico Valverde
Galerie Foto
În urmă cu un an, Baena a fost lovit cu pumnul în față de Federico Valverde, după un meci Real Madrid - Villarreal. Totul ar fi început după ce mijlocașul ”Submarinului Galben” i-a strigat lui Valverde în timpul partidei ”Plângi, copilul tău nu se va naște”, în contextul în care soția uruguayanului a avut probleme cu sarcina.
La acel moment, jucătorul lui Villarreal a negat complet faptul că i-a adresat lui Valverde cuvinte dure despre copilul său încă nenăscut la acea vreme.
”Foarte mulțumit de victoria impresionantă a echipei pe un stadion precum Santiago Bernabeu, dar în același timp sunt foarte trist pentru agresiunea pe care am suferit-o după meci. Sunt surprins de ceea ce se spune despre mine. E COMPLET FALS, EU NU AM SPUS ACEL LUCRU”, a scris Alex Baena pe pagina sa de Twitter.
Etichete: barcelona , transfer barcelona , alex baena
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții