Real Madrid vrea portarul momentului din Serie A. Profit de peste 60 de milioane pe care l-ar obţine italienii
10.05.2018, 09:03SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Real Madrid a găsit o nouă soluţie de portar pentru sezonul viitor. Goalkeeperul momentului din Serie A, Alisson Becker, este dorit de "galactici", care vor face curând o ofertă, potrivit francezilor de la RMC Sport.
Madrilenii au fost încântaţi de evoluţiile goalkeeperului brazilian şi ar fi gata să ofere 70 de milioane de euro pentru transfer, potrivit sursei citate.
Roma ar realiza un profit de 62 de milioan de euro în numai doi ani dacă ar accepta oferta: l-au cumpărat pe Alisson în 2016, de la Internacional Porto Alegre, pentru opt milioane de euro.
Portarul în vârstă de 25 de ani mai are contract cu gruparea de pe Stadio Olimpico până în iunie 2021.
Alisson este la primul sezon ca titular în poarta Romei. A apărat toate cele 36 de meciuri din Serie A, plus încă 12 în Liga Campionilor, unde italienii au ajuns în semifinale, după ce au produs marea surpriză a sferturilor de finală: au eliminat Barcelona după 1-4 în tur şi 3-0 în manşa secundă.
Etichete: alisson , alisson real madrid , portar nou real madrid , oferta real madrid alisson , alison becker real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții