”E o chestiune de respect”. A văzut ce decizie a luat Vinicius și nu l-a menajat deloc pe starul lui Real
articol scris de Digi Sport01.11.2024, 12:32
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Gala Balonul de Aur 2024, care a avut loc la Paris, luni seară, a fost boicotată de către cei de la Real Madrid, după ce Vinicius a aflat că nu el este marele câștigător, ci Rodri.
Aitana Bonmati, despre gestul lui Vincius: ”E o chestiune de respect”
Starul lui Real Madrid era atât de convins că el va primi marele trofeu, încât pregătise și o mare fiestă după aceea, iar oficialii lui Real Madrid erau gata să transmită totul în direct.
Galerie Foto
După ce a aflat că nu va câștiga, brazilianul nu a mai făcut deplasarea în Franța. Mai mult, nici cei de la Real nu s-au mai prezentat la eveniment, deși Carlo Ancelotti a primit trofeul pentru ”Antrenorul Anului”, iar clubul pentru ”Echipa Anului”.
Gestul lui Vinicius a iscat foarte multe comentarii, iar printre cei care și-au exprimat public dezacordul total a fost și Aitana Bonmati (26 de ani), legitimată la echipa de fotbal feminin a celor de la Barcelona.
Aitana, care a câștigat Balonul de Aur 2024 la fotbal feminin, a spus că ea s-ar fi prezentat oricum la gală, chiar dacă nu ar fi fost marea câștigătoare.
”Și dacă mi s-ar fi spus că nu voi câștiga, aș fi mers oricum la gală. Este o chestiune de respect”, a spus Aitana, conform mundodeportivo.com.
Lamine Yamal n-a vrut să atingă Balonul de Aur pentru a nu-l "blestema"
Altfel, Lamine Yamal (17 de ani) a fost una dintre vedetele din fotbal care au participat la gala Balonului de Aur 2024. Puștiul-minune al Barcelonei a câștigat Trofeul Kopa, acordat celui mai bun jucător U21, iar în clasamentul trofeului care dă numele evenimentului a încheiat pe 8, un loc de-a dreptul incredibil pentru un fotbalist care va deveni major abia pe 13 iulie.
Campionul european a avut, de asemenea, ocazia să pună mâna și pe Balonul de Aur, deoarece Aitana Bonmati, legitimată la Barcelona Femini, l-a invitat să o facă după ce a fost numită cea mai bună fotbalistă din lume.
"M-a întrebat dacă Balonul are inscripționat numele meu și i-am zis că cred că da. Apoi l-am întrebat dacă vrea să îl atingă, dar a spus 'Nu, nu, altfel o să-l blestem'", a relatat Bonmati, conform Mundo Deportivo.
Superstiția lui Yamal are la bază faptul că el însuși a declarat la gala de la Paris că, într-o bună zi, speră să devină Balonul de Aur.
Citește și:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții