Gabi, Dana și fiica lor Alexandra au murit în Valencia! Masa a rămas pregătită pentru cină. ”O familie întreagă, distrusă”
articol scris de Digi Sport01.11.2024, 16:02
Bilanţul furtunii din estul Spaniei a crescut la 205 morţi, a anunţat vineri Centrul pentru Situaţii de Urgenţă al Generalitat Valenciana (guvernul regional). Cel puțin 3 dintre cei decedați sunt români.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gabi Socol, fost campion de juniori cu Universitatea Craiova, soția sa Dana și fiica lor Alexandra au pierit în urma inundațiilor devastatoare din Valencia.
Galerie Foto
Gabi Socol, un fost fotbalist de la Universitatea Craiova, soția și fiica sa au murit în Spania: ”O tragedie care ne lasă fără cuvinte”
Cei trei, care locuiau la un etaj superior, au încercat să scape din calea viiturii, au coborât în garaj, însă înainte de a apuca să se urce în mașină, puhoaiele de apă au distrus ușa garajului și n-au mai avut nicio șansă de scăpare. Împreună cu ei, alți 5 vecini au murit acolo, notează abc.es.
Sursa menționată anterior a scris că în casa românilor luminile erau aprinse și masa era pregătită pentru cină: ”Doar cheile și telefoanele mobile lipseau”, a declarat o rudă a celor 3.
”Durere fără margini și o tragedie care ne lasă fără cuvinte! Gabi Socol, fost fotbalist la Universitatea Craiova, și-a pierdut viața alături de soția și fetița sa în inundațiile devastatoare din Valencia. O familie întreagă, distrusă în doar câteva clipe de furia naturii.
Cum să poți înțelege o asemenea pierdere? Gabi a fost mai mult decât un sportiv - a fost un prieten, un exemplu și un om care și-a dedicat tinerețea fotbalului românesc. Acum, numele lui va rămâne o amintire dureroasă pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit.
Cine poate umple golul lăsat în urmă? Dumnezeu să-i aibă în paza Sa pe Gabi, soția și fiica lui. O tragedie care ne amintește cât de neputincioși suntem în fața destinului”, a transmis Viorel Iliescu, un apropiat al familiei, prin intermediul rețelelor sociale.
Gabi Socol s-a mutat în Spania în urmă cu peste două decenii, iar acum trei ani a reușit să-și cumpere locuința din Valencia, împreună cu soția sa.
Etichete: valencia , romani spania , furtuna dana , inundatii spania , gabi socol
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...