Carlo Ancelotti a cerut un atacant la Real Madrid. Opțiunile ”Galacticilor”
articol scris de Digi Sport07.02.2023, 16:21
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Carlo Ancelotti (63 de ani), antrenorul lui Real Madrid, a cerut conducerii clubului blanco transferarea unui atacant.
Carlo Ancelotti vrea un nou atacant la Real Madrid
Cum francezul Karim Benzema (35 de ani) a avut mai multe accidentări de-a lungul actualului sezon, antrenorul Carlo Ancelotti a solicitat conducerii echipei aducerea unui nou atacant în lot.
Dacă acest lucru se va întâmpla, un nou atacant va sosi la Real Madrid abia din vară, când va fi deschisă o nouă perioadă de transferuri.
Carlo Ancelotti i-a mai folosit pe postul lui Karim Benzema pe Asensio și Rodrygo, însă nu a fost mulțumit de evoluțiile acestora. De alfel, tehnicianul lui Real Madrid nu mai contează pe Mariano Diaz, care este aproape de despărțirea de clubul madrilen.
Astfel, după ce a văzut randamentul celor enumerați mai sus, Carlo Ancelotti a cerut un nou atacant în lotul echipei sale, anunță jurnalistul Sergio Santos.
Opțiunile lui Real Madrid
Real Madrid ar avea nu mai puțin de patru opțiuni pentru postul dorit de Carlo Ancelotti la Real Madrid.
Victor Osimhen de la Napoli, Rafael Leao de la AC Milan, Karim Adeyemi de la Borussia Dortmund și Erling Haaland de la Manchester City sunt variantele pentru Real Madrid, conform sursei citate.
La ultimul jucător, cei de la Real Madrid ar putea profita de situația în care se află clubul Manchester City, privind fairplay-ul financiar.
Rămâne de văzut dacă unul dintre cei patru atacanți va ajunge la Real Madrid în perioada de transferuri din vară.
Etichete: real madrid , carlo ancelotti , transferuri real madrid , rafael leao , erling haaland , karim adeyemi , victor osimhen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții