Video Un puşti norvegian a înscris nouă goluri într-un meci la Mondialul Under 20. Postarea arogantă a unui coechipier
31.05.2019, 10:01Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Norvegia a realizat scorul Mondialului Under 20 din Polonia. Scandinavii au desfiinţat Hondurasul, 12-0, iar atacantul în vârstă de 18 ani, Erling Haland, a intrat în istoria fotbalului: a înscris nu mai puţin de nouă goluri.
Puştiul născut la Leeds a înscris în minutele 7,20, 36 (din penalty), 43, 50, 67, 77, 88 şi 90 ale partidei de la Lublin.
VIDEO CELE NOUĂ GOLURI ALE LUI HALAND
Unul dintre coechipierii săi, Kristian Thorstvedt, a surprins însă după meci: a avut o postare plină de aroganţă pe twitter la adresa adversarilor din America Centrală.
"Nu sunt mulţumit de cum am jucat tot meciul. Acest tip ar fi trebuit să înscrie măcar zece goluri astăzi. Groaznic pentru mine să nu înscriu nici măcar un gol...Mai am mult de lucrat", a fost mesajul lui Thorstvedt (20 de ani), atacant la Viking Stavanger.
Salzburg a plătit cinci milioane de euro pentru Erling Haland
Eroul nordicilor, Erling Haland, joacă din ianuarie la Red Bull Salzburg, după ce a mai evoluat pentru două echipe norvegiene, Bryne şi Molde. Austriecii au plătit cinci milioane de euro pentru transfer, sumă la care puştiul este evaluat şi acum pe transfermarkt.de.
Haland a jucat doar cinci meciuri şi a marcat un gol, în toate competiţiile, de la venirea la Salzburg,
Victoria cu Honduras a fost singura din grupă pentru Norvegia, care pierduse primele două meciuri de la CM Under 20, 1-3 cu Uruguay şi 0-2 cu Noua Zeelandă.
Norvegienii aşteaptă finalul fazei grupelor pentru a vedea dacă vor prinde unul dintre cele mai bune patru locuri 3, care merg în optimile de finală alături de primele două clasate din fiecare grupă.
Etichete: mondial under 20 , cm under 20 , erling haland , kristian thorstvedt , norvegia honduras , norvegian 9 goluri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții