Niciodată în istorie, Kayserispor nu a luat 5 goluri "acasă". Şumudică, apărat: "A redescoperit America!"
02.04.2018, 22:30SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Marius Şumudică nu a luat examenul numit "Fenerbahce", meci care îl putea readuce în cărţi pentru o calificare în cupele europene. Cea mai iubită echipă din Turcia s-a distrat cu Kayserispor, scor 5-0, însă tehnicianul român e apărat.
Turcii sunt cunoscuţi pentru sângele lor fierbinte şi pentru faptul că iau decizii la cald. În acest moment, Kayserispor mai are doar şanse teoretice să ajungă în Europa, iar relaţia sa cu preşedintele clubului nu mai e cea mai bună.
Al doilea cel mai usturător eşec din cariera lui Şumi reprezintă o bornă negativă şi pentru Kayserispor. Pentru prima oară în istorie, echipa înfiinţată în 1966 a primit cinci goluri pe teren propriu.
Chiar şi aşa, antrenorul român nu ar trebui judecat prea aspru. O spune chiar Oguz Cetinm, fost antrenor la Fenerbahce, dar şi la naţionala Turciei. Invitat la Tivibu Spor, după meci, antrenorul a adus în discuţie orizontul de aşteptări de la începutul stagiunii. Obiectivul lui Kayserispor era salvarea de la retrogradare, doar priceperea fostului tehnician al Astrei ducând echipa atât de sus în clasament. În consecinţă, nu poate fi vorba sub nicio formă de o dezamăgire, chiar dacă rezultatul de luni seară e unul dureros.
"Şumudică a redescoperit America. Echipa lui a jucat eroic sezonul ăsta. Şi-a pus actorii în scenă aşa cum a putut mai bine, bazându-se aproape exclusiv pe motivaţia lor", a explicat Oguz Cetinm.
După 28 de etape, Kayserispor a coborât pe locul 7, cu 41 de puncte. Fener e acum la 10 lungimi distanţă, iar visul european al lui Şumudică s-a spulberat.
Etichete: sumudica , sumudica kayserispor , fenerbahce sumudica , sumudica fenerbahce
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții