Mauricio Pochettino a semnat
articol scris de Digi Sport15.08.2024, 10:25
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mauricio Pochettino (52 de ani) a rămas liber de contract după despărțirea de Chelsea, din luna mai a acestui an.
Antrenorul argentinian care venise pe banca londonezilor în 2023 a fost în această vară pe lista posibililor antrenori care puteau să-l înlocuiască pe Gareth Southgate (53 de ani), după ce englezul a demisionat de pe banca naționalei Angliei.
Mauricio Pochettino a devenit selecționerul Statelor Unite ale Americii
Mauricio Pochettino și-a găsit echipă la doar câteva lui după despărțirea de Chelsea.
Tehnicianul argentinian a devenit selecționerul naționalei de fotbal a Statelor Unite ale Americii, precizează The Mirror.
Obiectul lui Pochettino pe banca selecționatei SUA este calificarea la Cupa Mondială din 2026, mai ales că americanii sunt organizatorii turneului. Noul antrenor a fost adus, se pare, la cererea fanilor, după ce SUA au ratat calificarea la Cupa Mondială din 2018 și au avut o evoluție slabă la Copa America 2024.
- Mauricio Pochettino a antrenat-o pe Tottenham în perioada 2014-2019.
- Mauricio Pochettino a antrenat-o pe PSG în perioada 2021-2022.
- Mauricio Pochettino a câștigat alături de PSG titlul în Franța (2022), Cupa Franței (2021) și Supercupa Franței (2021).
Mauricio Pochettino, după plecarea de la Chelsea: ”Știu că au fost suișuri și coborâșuri, dar am crezut mereu în această echipă”
Chelsea a terminat sezonul din Premier League pe locul șase în clasament, cu 63 de puncte, și va evolua în preliminariile Conference League în stagiunea următoare.
La două săptămâni după ce a plecat de la echipă, antrenorul argentinian a postat un mesaj de mulțumire pentru conducerea clubului și pentru jucători.
”Proprietarilor și directorilor sportivi, apreciez oportunitatea de a reveni în Premier League la acest mare club, dar și sprijinul pe care mi l-ați oferit. Înțeleg cât de important este acest club pentru voi toți și de aceea am muncit atât de mult pentru a vă oferi un club Chelsea de care să fiți mândri.
Sunt atât de mulțumit de nivelul la care a ajuns echipa și de modul în care jucătorii și staff-ul au muncit pentru a crește standardele. Merită toate laudele și sper că și voi ați simțit asta în modul în care au performat pe teren. Știu că au fost suișuri și coborâșuri, dar am crezut mereu în această echipă.
Cred că experiențele din acest sezon și marile îmbunătățiri pe care le-am văzut nu vor face decât să-i facă pe jucători mai puternici în viitor. A fost o plăcere să lucrez cu ei toți și apreciez legăturile puternice pe care le-am creat în acest ultim an împreună. Vreau să le urez tuturor cele mai bune rezultate în sezonul următor.”, a postat Mauricio Pochettino pe rețelele sociale.
Etichete: mauricio pochettino , nationala sua , poschettino antrenor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții