Eden Hazard, așteptat la un club din Premier League, la câteva zile după ce și-a anunțat retragerea
articol scris de Digi Sport13.10.2023, 07:35
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Eden Hazard (32 de ani) a luat cu surprindere lumea fotbalului și și-a anunțat retragerea în urmă cu câteva zile.
Belgianul a luat această decizie, după ce a ajuns la concluzia că fizicul nu îl mai ajută să își continue cariera de fotbalist la cel mai înalt nivel.
Eden Hazard, dorit la West Ham de către Kevin Nolan: ”Mi-aș dori să vină să încerce!”
După o perioadă excelentă petrecută la Chelsea între 2012 și 2019, a urmat un dezastru după transferul la Real Madrid. În tricoul spaniolilor, Hazard a jucat doar 76 de partide în patru sezoane și a marcat doar șapte goluri.
Totuși, la doar câteva zile după ce Hazard și-a anunțat retragere, belgianul a primit o ofertă interesantă din Premier League.
Concret, Kevin Nolan, antrenorul lui West Ham, i-a transmis lui Hazard că îl așteaptă la echipa sa, convins de faptul că fotbalistul se va răgândi în următoarele luni cu privire la această decizie.
”La West Ham, ar fi același Hazard de la Chelsea. Mi-aș dori să vină să încerce. Mi-ar plăcea să îl antrenez.
Sincer, este trist că a decis să se retragă la 32 de ani, pentru că eu cred că un fotbalist de calibrul său ar putea juca la cel mai înalt nivel mult mai mulți ani.
Nu aș fi surprins dacă în următoarele șase luni – un an l-am vedea că se răzgândește. Cred că la 32 de ani îi pare rău că s-a retras.
Îmi amintesc când Scholes a luat această decizie. Apoi, a primit un telefon din partea lui Ferguson și a spus ’Da, mă voi întoarce’”, a declarat antrenorul lui West Ham, Kevin Nolan, conform sport.es.
Mesajul lui Eden Hazard
Liber de contract de la finalul lunii iulie, când a plecat de la Real Madrid, Eden Hazard nu a primit nicio ofertă satisfăcătoare și a decis să se retragă.
”Trebuie să te asculți și să te oprești la momentul potrivit. După 16 ani și mai mult de 700 de meciuri jucate, am decis să-mi închei cariera de fotbalist profesionist.
Am reușit să-mi îndeplinesc obiectivele, am jucat și m-am simțit bine pe stadioane din toată lumea. Pe durata carierei mele, am avut norocul să întâlnesc antrenori și colegi extraordinari. Le mulțumesc tuturor și îmi e dor de ei.
Vreau să le mulțumesc și tuturor cluburilor la care am jjucat. Lille, Chelsea și Real Madrid și îi mulțumesc Federaței pentru momentele de la echipa națională.
Mulțumiri speciale familiei mele, prietenilor, sfătuitorilor și oamenilor care mi-au fost alături.
În final, mii de mulțumiri vouă, fanilor mei, care m-au urmărit și m-au încurajat în toți acești ani. Acum este momentul să mă bucur de timpul petrecut alături de cei dragi și să trăiesc noi experiențe. Ne revedem pe teren curând, prieteni”, a scris Eden Hazard, pe Instagram.
Etichete: premier league , oferta , eden hazard , west ham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții