Mircea Lucescu, OUT de la naționala Turciei. Câţi bani va primi pentru rezilierea contractului
articol scris de Digi Sport11.02.2019, 15:23
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Aventura lui Mircea Lucescu pe banca naționalei Turciei s-a încheiat. Este anunțul făcut la unison de presa din Turcia, care susține că cele două părți se vor întâlni în această seară, atunci când șeful Federației Turce va reveni de la Ankara la Istanbul, pentru a parafa rezilierea contractului.
Potrivit publicației Hurriyet, contractul va fi reziliat amiabil, iar Lucescu va primi 600.000 de euro din salariul anual de 2,5 milioane de euro. "Il Luce" mai avea contract cu Federația Turcă până pe 30 iunie 2019.
În momentul în care a fost numit pe banca Turciei, Lucescu a anunțat că aceasta va ultima sa aventură din cariera de antrenor.
Lucescu, 73 ani, a preluat Turcia în august 2017, cu care a realizat următorul bilanţ:
- 4 victorii
- 6 remize
- 7 înfrângeri
- golaveraj 17-25
Mircea Lucescu n-a avut parte de o presă bună în perioada cât a condus Turcia
După meciul Turcia - Suedia 0-1, în urma căruia turcii au retrogradat în grupa C din Liga Națiunilor, Mircea Lucescu a fost umilit de jurnaliști, care s-au ridicat și au părăsit conferința de presă, după ce "Il Luce" a răspuns la o singură întrebare.
Senol Guneș ar urma să fie pe banca Turciei la meciurile cu Albania (22 martie) și Moldova (25 martie) din preliminariile Euro 2020. Potrivit presei turce, Gunes va rămâne în același timp și pe banca celor de la Beșiktaș, cu care are contract până la finalul actualului sezon.
Etichete: mircea lucescu , lucescu turcia , lucescu demis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții