Cât ghinion pentru Christian Eriksen. Vestea primită de mijlocaș după convocarea la naționala Danemarcei
articol scris de Digi Sport20.03.2022, 23:21
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Christian Eriksen (30 de ani) a fost convocat pentru pentru amicalele Danemarcei cu Olanda şi Serbia, programate pe 26 şi 29 martie.
Mijlocașul danez nu a mai jucat pentru naționala țării sale din vara anului 2021, atunci când a făcut stop cardiac în timpul unui meci de la EURO 2020.
Eriksen evoluează acum pentru Brentford, din Premier League, și a primit din nou telegrama de convocare la lotul național, însă, din păcate, întâmpină câteva dificultăți.
Christian Eriksen a fost depistat cu COVID-19
Eriksen a fost infectat cu coronavirus și nu se va putea prezenta la reunirea lotului Danemarcei, programată luni. Cu toate acestea, fotbalistul este așteptat să se alăture danezilor în cursul săptămânii viitoare, relatează AFP.
“Din nefericire, Christian Eriksen a fost testat pozitiv cu covid-19 şi nu se va prezenta la naţională luni. Ne aşteptăm ca el să poată veni în cantonament pe parcursul săptămânii", a anunţat federaţia daneză.
Christian Eriksen a povestit momentele grele prin care a trecut
Eriksen s-a prăbuşit pe gazon în timpul meciului Danemarca - Finlanda, disputat pe 12 iunie. Fotbalistul a fost resuscitat pe teren, înainte de a fi transportat la spital.
Ulterior, jucătorului danez i s-a montat un defibrilator cardiac, care are rolul de a monitoriza mișcările inimii.
"În primele luni, nu puteam să fac aproape nimic. Trebuie să te vindeci şi să aştepţi ca totul să revină la normal. (...) Doar în ultimele patru luni programul de recuperare a început cu adevărat.
Am atins din nou mingea, m-am întors pe un teren de fotbal, să simt mirosul ierbii, să pun din nou ghetele de fotbal şi totul revine treptat, entuziasmul la ideea de a juca meciuri, de a fi pe stadion, de a face parte dintr-o echipă.
Stau foarte bine în ce priveşte condiţia fizică şi forţa. Trebuie doar să regăsesc atingerea mingii specifică fotbalului. (...) Mă simt foarte bine şi vom vedea cum suport antrenamentul şi cum reacţionează corpul", spunea Eriksen, în momentul în care a semnat cu Brentford.
Etichete: danemarca , christian eriksen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții