Video Gigi Becali a rostit un singur nume, după lovitura primită de FCSB
articol scris de Digi Sport23.08.2024, 12:29
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gigi Becali (66 de ani), patronul FCSB-ului, a anunțat ce se va întâmpla după lovitura primită de formația sa, în urma meciului cu LASK Linz, scor 1-1, în manșa tur a play-off-ului Europa League.
Concret, cei de la FCSB nu vor putea conta pe Joyskim Dawa (28 de ani) la returul cu LASK, după ce fundașul central camerunez a primit cartonașul galben în minutul 60. Acesta va fi suspendat pentru meciul de joia viitoare din Ghencea.
Gigi Becali a decis: Vlad Chiricheș, în locul lui Joyskim Dawa la returul cu LASK
Întrebat cine îi va lua locul lui Joyskim Dawa în centrul apărării la returul cu LASK din Ghencea, Gigi Becali a rostit doar numele lui Vlad Chiricheș.
”(n.r. despre returul cu LASK) La retur s-a văzut deja, nu? Noi am controlat repriza a doua.
(n.r. despre suspendarea lui Joyskim Dawa) Dawa, asta e. O să vedem cu cine jucăm. Avem numai Chiricheş acolo”, a spus Gigi Becali, în cadrul unei conferințe.
În preliminariile Champions League, Joyskim Dawa a mai fost aproape de suspendare. După un galben luat la meciul tur cu Sparta Praga, care ar fi fost al treilea, fundașul central camerunez a aflat ulterior de la UEFA că poate juca, întrucât la două tururi preliminare este anulat un cartonaș.
Dawa nu a mai fost avertizat la returul cu Sparta Praga, astfel că a putut să joace la meciul tur cu LASK Linz.
Însă acum, din cauza cartonașului galben încasat în minutul 60 al confruntării din Austria, Joyskim Dawa nu va putea fi prezent la returul din Ghencea.
În prezent, cei de la FCSB îi mai au ca fundași centrali pe Vlad Chiricheș și Denis Haruț ca soluții de rezervă.
Presa din Austria, după LASK - FCSB 1-1: ”LASK a ratat șansa de a începe manșa secundă din România, joia viitoare, dintr-o poziție mai bună”
La pauză, Tănase și Octavian Popescu au fost introduși pe teren în locul lui Popa și Băluță. Ambele formații s-au apropiat periculos de poarta adversă, însă tabela a rămas nemodificată până la final.
La scurt timpul după ultimul fluier al arbitrului, presa din Austria a tras concluziile: ”Remiză împotriva FCSB-ului. LASK a ratat victoria pe teren propriu”, au titrat cei de la Krone.
”LASK a reușit doar un egal, 1-1, în prima manșă a play-off-ului Europa League împotriva FCSB-ului. După un start în forță, Linz a preluat conducerea în minutul 34 cu un gol al lui Adil Taoui, dar oaspeții au egalat cu puțin timp înainte de pauză. LASK s-a chinuit apoi și a ratat șansa de a începe manșa secundă din România, joia viitoare, dintr-o poziție mai bună”, au mai notat jurnaliștii austrieci.
Etichete: gigi becali , lask linz , lask linz fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții