Exclusiv Concluzia lui Ilie Dumitrescu, după ce FCSB a făcut 10 puncte în Europa League: ”Sunt două câștiguri!”
articol scris de Digi Sport29.11.2024, 12:24
SuperLiga: Rapid - Petrolul, vineri, 20:45, DGS 1
Handbal EURO: România - Cehia, vineri, 20:00, DGS 1
FCSB a acumulat 10 puncte în actuala ediție de Europa League, etapa 5, după 0-0 cu Olympiacos și a mai făcut un pas mare spre play-off-ul pentru optimile de finală ale competiției.
Ilie Dumitrescu (55 de ani) a urmărit prestația echipei bucureștene și a ajuns la concluzia că sunt două câștiguri la FCSB în momentul de față.
Ilie Dumitrescu a nominalizat marile câștiguri de la FCSB: Mihai Popescu și Bîrligea
În urma acestui rezultat de egalitate, campioana României ocupă locul 10 în clasament și, conform statisticienilor, care au efectuat nu mai puțin de 10.000 de simulări, are 96% șanse de a merge în play-off-ul competiției.
”Este o pierdere Bîrligea în atac (n.r.- pentru meciul următor), dă tonul la pressing, câștigă dueluri, cere mingea în profunzime. E un jucător determinant pentru echipă în momentul de față.
Sunt două câștiguri la FCSB, două transferuri inspirate: Mihai Popescu și Bîrligea. Mihai Popescu s-a ridicat de fiecare dată la un nivel excelent. Cei patru din defensivă au fost senzaționali”, a spus Ilie Dumitrescu, prezent la studioul special amenajat la Arena Națională al emisiunii Euro Fotbal.
Pentru a fi sigură 100% de prezența în Top 8 din Europa League, FCSB mai are nevoie de 7 puncte
Cel mai probabil, dacă nu vor pierde la diferențe uriașe de scor următoarele 3 jocuri, cu Hoffenheim și Qarabag în deplasare și cu Manchester United pe teren propriu, cele 10 puncte le vor fi de ajuns roș-albaștrilor pentru un loc în primele 24 de echipe din UEL.
În schimb, pentru o poziție care s-o califice direct în optimile de finală ale întrecerii, FCSB mai are de muncit. Potrivit Football Rankings, 15 puncte ar duce în proporție de 75% gruparea bucureșteană în Top 8, 16 puncte - 96%, iar pentru a fi sigură 100% ar trebui să adune 17 puncte.
O misiune foarte dificilă pentru FCSB, cel puțin pe hârtie.
- Lazio, Athletic Bilbao, Frankfurt, Galatasaray și Anderlecht și-au asigurat deja prezența în play-off-ul Europa league, conform calculelor anterioare, iar Ajax, Lyon, Rangers, Tottenham și FCSB, cu câte 10 puncte, sunt cu un pas și jumătate lângă ele.
Programul complet al FCSB-ului în Europa League. Toate meciurile, în direct la Digi Sport
- 26 septembrie - FCSB - FC RFS 4-1
- 3 octombrie - PAOK FC - FCSB 0-1
- 24 octombrie - Rangers FC - FCSB 4-0
- 7 noiembrie - FCSB - FC Midtjylland 2-0
- 28 noiembrie - FCSB - Olympiacos FC 0-0
- 12 decembrie - TSG Hoffenheim - FCSB - 19:45
- 23 ianuarie - Qarabag FK - FCSB - 19:45
- 30 ianuarie - FCSB - Manchester United - 22:00
Clasament Europa League
VIDEO Rezumat FCSB - Olympiacos 0-0
Etichete: ilie dumitrescu , mihai popescu , daniel birligea , fcsb - olympiacos 0-0 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții