Pe ce loc a urcat România în clasamentul FIFA după figura frumoasă de la EURO 2024
articol scris de Digi Sport18.07.2024, 11:41
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Pe 18 iulie, FIFA a actualizat clasamentul echipelor naționale. În urma rezultatelor de la EURO 2024 și Copa America, s-au produs schimbări importante în ierarhie.
România a urcat două poziții în clasamentul FIFA, după ce a ajuns în optimile de finală ale Campionatului European
Naționala României a obținut o victorie de răsunet împotriva Ucrainei, scor 3-0, la turneul final din Germania. În rest, în grupă, a mai înregistrat o remiză, 1-1 cu Slovacia, și un eșec, 0-2 în fața Belgiei. Trupa lui Edi Iordănescu s-a calificat în optimi la EURO, unde a fost învinsă fără drept de apel de Olanda, 0-3.
Totuși, performanța ”Tricolorilor” a fost cu mult peste ceea ce se așteptau oamenii de fotbal și suporterii din țară, iar acest lucru se reflectă și în noua poziție ocupată de România în clasamentul FIFA. Față de ultima actualizare, selecționata noastră a urcat două locuri, de pe 47 pe 45.
Venezuela a înregistrat cea mai mare urcare, de 17 poziții, până pe 37, în timp ce Cehia (locul 47) și Peru (42) au coborât 13, respectiv 11 locuri.
Topul este în continuare condus de campioana mondială și câștigătoarea Copei America, Argentina, urmată de Franța. Belgia a coborât 3 locuri, iar poziția pe podium i-a fost luată de Spania, noua campionă europeană. Anglia e pe 4, în timp ce Brazilia se clasează pe 5.
Clasamentul FIFA (18 iulie):
- 1. Argentina - 1901,48 puncte
- 2. Franța - 1854,91
- 3. Spania - 1835,67
- 4. Anglia - 1812,26
- 5. Brazilia - 1785,61
- 6. Belgia - 1772,44
- 7. Olanda - 1758,51
- 8. Portugalia - 1741,43
- 9. Columbia - 1727,32
- 10. Italia - 1714,29
...
- 44. Slovacia - 1479,07
- 45. România - 1474,7
- 46. Algeria - 1474,13
...
- 210. San Marino - 739,64
Etichete: clasament fifa , romania fifa , romania clasament
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții