Exclusiv Analiză tăioasă a lui Victor Pițurcă, după România - Olanda 0-3: ”N-au stat în ghete!”
articol scris de Digi Sport05.07.2024, 09:20
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
România a fost învinsă de Olanda, scor 0-3, în optimile de finală de la EURO 2024.
”Tricolorii” nu au mai repetat evoluțiile bune din partidele cu Ucraina, Belgia și Slovacia, din Grupa E.
Victor Pițurcă, după România - Olanda 0-3: ”Noi trebuie sa ne punem foarte bine la punct din punct de vedere defensiv”
Victor Pițurcă (68 de ani) a analizat prestația ”Tricolorilor” din duelul cu batavii. Fostul selecționer al României a identificat erorile tactice din jocul fotbaliștilor români și a tras un semnal de alarmă.
”Noi trebuie sa ne punem foarte bine la punct din punct de vedere defensiv. Este inadmisibil, cu Olanda, să lași atâtea spații.
Fundașul nostru stânga a fost inexistent (n.r. Vasile Mogoș). S-au creat atâtea faze în zona aia a terenului. Selecționerul trebuia să-și dea seama și să facă ceva.
Să faci pressing avansat înseamnă să pregătești și momentele defensive. Nu poți să te duci peste Olanda. După primele 15 minute n-au mai stat în ghete! Asta e realitatea, asta este ce s-a văzut.
Este inadmisibil să ai un mijloc cu 5 jucători și adversarii să primească mingea între linii”, a declarat Victor Pițurcă, în cadrul emisiunii ”Liga Digi Sport”.
Victor Pițurcă, critici pentru Florinel Coman
Victor Pițurcă l-a luat ”la țintă” pe Florinel Coman în urma prestațiilor sale de la EURO 2024.
”Mbappe de România” a evoluat în meciul cu Ucraina (62 minute) și în cel cu Slovacia (58 de minute). Pițurcă nu a fost convins de fotbalistul FCSB, motiv pentru care i-a transmis un mesaj.
”Florinel Coman, din păcate, este un jucător foarte bun, dar la echipa națională niciodată nu a dat randament ca la echipa de club.
Nu ești jucător valoros dacă nu faci ambele faze. Nu mai merge așa”, a mai declarat Victor Pițurcă, la ”Liga Digi Sport”.
- În meciul cu Olanda, Florinel Coman nu a făcut parte din lotul României, după ce ar fi răcit.
Etichete: victor piturca , romania - olanda , analiza victor piturca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții