Messi, criticat de fani. “Nu mai căuta scuze” Argentinianul a dat vina pe vânt pentru meciul slab cu Peru
articol scris de Digi Sport15.10.2021, 12:23
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Leo Messi a avut o prestație slabă pentru Argentina în meciul de la Buenos Aires cu Peru, scor 1-0, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022.
Messi (34 de ani) a fost integralist, dar n-a reușit să înscrie sau să creeze o fază importantă de gol. Singura reușită a Argentinei a fost semnată de Lautaro Martinez.
Rezumatul meciului Argentina - Peru 1-0
La finalul partidei, Messi a postat un mesaj pe rețelele de socializare, în care a acuzat arbitrajul și a invocat condițiile dificile de joc.
”Un meci greu, dificil de jucat. A fost mult vânt, adversarii s-au închis bine și nu au lăsat spații. Arbitrul a făcut ce face de obicei atunci când conduce meciurile noastre. Pare că o face intenționat, dar asta este. Am luat trei puncte importante, care ne aduc mai aproape de obiectivul nostru”, a scris Leo Messi pe Instagram.
Postarea lui Messi a strâns peste 5 milioane de aprecieri, dar și multe comentarii negative.
“Nu mai căuta scuze. Nu mai da vina pe arbitru, pe antrenor sau pe coechipieri. Asumă-ți. Acceptă lucrurile și muncește mai mult”
“Fanii lui Messi au făcut mult zgomot după ce Ronaldo a înscris trei goluri cu Luxemburg. Messi a dat vina pe vânt și pe arbitru după meciul cu Peru”
“Lionel Messi a dat vina pe vânt pentru că n-a înscris... imaginați-vă că ar fi zis asta Ronaldo”
“Messi a dat vina pe arbitru, pe vânt și pe adversari, care nu i-au oferit spații pentru a juca așa cum o făcea în LaLiga. Ronaldo a fost crucificat pentru că a vorbit despre realizările sale”
Leo Messi are 79 de goluri în 153 de meciuri pentru naționala Argentinei. Starul de la PSG nu va juca în partida cu Angers, programată în această seară, de la ora 22:00, în direct pe Digi Sport 2, în etapa a zecea din Ligue 1.
Etichete: leo messi , messi , argentina , cupa mondiala , fani , peru , qatar 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții