Zinedine Zidane l-a identificat pe "cel mai bun antrenor din lume": "Am învățat multe de la el în 2015"
25.02.2020, 17:45Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Zinedine Zidane l-a ridicat în slăvi pe fostul său rival din Primera Division, Pep Guardiola, înaintea partidei dintre Real Madrid și Manchester City, care va fi în direct de Digi Sport 1 miercuri, de la ora 22:00.
"Este cel mai bun antrenor din lume, a demonstrat deja asta mai întâi la Barcelona, apoi la Bayern și acum la City. Aceasta este opinia mea", a declarat antrenorul "galacticilor".
Zinedine Zidane și Pep Guardiola, foști rivali în El Clasico
Guardiola i-a întors laudele lui "Zizou".
"Zidane este unul dintre cei mai buni fotbaliști din istorie. Am visat să joc alături de el, însă nu s-a întâmplat niciodată", a afirmat managerul lui City.
Zidane și-a amintit că l-a vizitat pe Guardiola în 2015 la Bayern, în momentul în care era antrenorul echipei secunde a madrilenilor, Castilla.
"Ne-a inspirat pe toți cu ceea ce a făcut. Ne motivează mai mult, însă nu ne sperie să jucăm împotriva lui Guardiola sau echipelor lui. Am petrecut câteva zile împreună, am vorbit despre metodele lui de antrenament și cum își conduce echipa. A fost foarte interesant", a spus francezul.
Real Madrid - Manchester City va fi în direct la Digi Sport 1 miercuri, de la ora 22:00. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro.
Etichete: manchester city , real madrid , pep guardiola , zinedine zidane , real madrid manchester city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții