Video Real Madrid - Manchester City 1-1. Finalista Champions League se decide pe Etihad
articol scris de Digi Sport09.05.2023, 23:54
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Partida dintre Real Madrid și Manchester City s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, în semifinala UEFA Champions League.
Finalista prestigioasei competiții europene se va decide săptămâna viitoare, pe Etihad. Meciul este programat miercuri, pe 17 mai, de la 22:00.
Real Madrid - Manchester City 1-1. Madrilenii, fără avantaj înainte de retur
Prima ocazie importantă le-a aparținut ”Cetățenilor” în minutul 8. Bernardo Silva i-a pasat la marginea careului lui Kevin De Bruyne, iar belgianul a șutat în blocajul lui Thibaut Courtois.
City a continuat ofensiva cu șutul lui Rodri din afara careului, respins însă de portarul madrilenilor. Courtois a intervenit foarte bine și la șutul lui Haaland din interiorul careului. Norvegianul a încercat apoi să marcheze cu capul, dar Courtois a intervenit perfect.
Madrilenii au dat o replică abia în minutul 25, când Vinicius a trimis în fața porții pentru Benzema, dar faza a fost rezolvată de defensiva britanicilor.
”Los Blancos” au deschis scorul în minutul 36, după o cursă formidabilă a lui Camavinga și o finalizare splendidă a lui Vinicius.
După pauză, Benzema a fost aproape de gol după ce a șutat cu stângul din interiorul careului puțin peste poartă.
Haaland putea egala în minutul 55, însă David Alaba a blocat foarte bine șutul norvegianului. Golul egalizator a venit însă în minutul 67, când De Bruyne l-a învins pe Courtois cu un șut spectaculos din afara careului.
Benzema a trimis periculos cu capul în minutul 78 din centrarea lui Toni Kroos, dar Ederson a intervenit foarte bine, iar portarul ”Cetățenilor” a avut o paradă superbă și la șutul în forță a lui Tchouameni.
VIDEO Rezumatul partidei Real Madrid - Manchester City 1-1
Real Madrid - Manchester City 1-1
Min. 90+3: Final de meci!
Min. 90: Ocazie Real Madrid! Tchouameni șutează puternic din afara careului, însă Ederson are o intervenție perfectă și respinge.
Min. 78: Ocazie Real Madrid! Kroos centrează din lovitură liberă, Benzema se înalță și trimite cu capul, însă Ederson respinge.
Min. 67: Goool Manchester City! Gundogan îi pasează lui De Bruyne în afara careului, iar belgianul îl învinge pe Courtois cu un șut în forță.
Min. 58: Ocazie Real Madrid! Rodrygo șutează de la marginea careului, însă peste poarta lui Ederson.
Min. 55: Ocazie Manchester City! Haaland scapă spre poartă, șutează din careu, însă Alaba are o intervenție foarte bună și respinge.
Min. 52: Ocazie Manchester City! De Bruyne șutează din interiorul careului, însă Courtois are o paradă formidabilă.
Min. 50: Ocazie pentru Real Madrid! ”Los Blancos” combină frumos în preajma careului, iar Benzema șutează cu stângul din interiorul careului, însă peste poartă.
Min. 36: Goool Real Madrid! Camavinga avansează spre poartă și pasează în lateral lui Vinicius, care șutează din afara careului și îl învinge pe Ederson.
Min. 25: Ocazie Real Madrid! Vinicius recuperează un balon și pasează în fața porții pentru Benzema, dar Ruben Dias reușește să respingă.
Min. 16: Ocazie Manchester City! Grealish centrează din flancul stâng, iar Haaland trimite cu capul, dar portarul lui Real Madrid este atent.
Min. 15: Ocazie pentru Manchester City! Haaland ajunge la un balon în interiorul careului și șutează din prima cu stângul, dar mingea ajunge în brațele lui Courtois.
Min. 13: Ocazie Manchester City! Rodri șutează din afara careului, dar Courtois respinge.
Min. 8: Ocazie Manchester City! Bernardo Silva întoarce la marginea careului pentru șutul lui De Bruyne, însă Courtois parează.
Min. 1: Începe meciul!
Real Madrid: Courtois – Carvajal, Rudiger, Alaba, Camavinga – Valverde, Kroos, Modric – Rodrygo, Benzema, Vinicius Junior
Rezerve: Lunin, Luis Lopez, Vallejo, Nacho, Hazard, Asensio, Odriozola, Vazquez, Tchouamni, Ceballos, Mariano Diaz
Manchester City: Ederson – Walker, Stones, Ruben Dias, Akanji – De Bruyne, Gundogan, Rodri – Bernardo Silva, Haaland, Grealish
Rezerve: Ortega, Carson, Phillips, Laporte, Alvarez, Sergio Gomez, Mahrez, Foden, Palmer, Lewis
Cele două grupări s-au întâlnit și anul trecut în aceeași fază a competiției, însă atunci manșa tur s-a jucat în Anglia. Acolo trupa lui Pep Guardiola s-a impus, 4-3, la capătul unei partide excepționale pentru privitori.
La retur, totul indica o calificare a "Cetățenilor" în finală, însă ibericii nu s-au dat bătuți și au reușit să învingă cu 3-1 după prelungiri, asta după ce în minutul 90 erau conduși cu 1-0.
Totuși, cei de la Manchester City speră că față de anul trecut, diferența să fie făcută de Erling Haaland, atacantul adus în vară de englezi de la Borussia Dortmund. Norvegianul are un sezon de excepție și este considerat ca fiind cel mai periculos jucător al britanicilor.
Real Madrid - Manchester City LIVE VIDEO, ora 22:00, pe Digi Sport 1, în prima manșă a semifinalelor Champions League. Echipele probabile
- Real Madrid: Courtois - Carvajal, Rudiger, Alaba, Camavinga - Valverde, Kroos, Modric - Rodrygo, Benzema, Vinicius Jr
- Manchester City: Ederson - Walker, Stones, Dias, Akanji - Rodri, De Bruyne, Gundogan - Silva, Grealish, Haaland
Pep Guardiola: ”Vrem asta”
Pep Guardiola a anunțat la conferința de presă că, evident, vrea să ajungă în finala Champions League, pe care mai apoi să o câștige. Spaniolul este convins că gruparea de pe Etihad va pune mâna pe trofeu mai devreme sau mai târziu.
”Vrem să câștigăm Liga Campionilor, dar și anul trecut și acum șapte ani. Vrem asta. Anul trecut a fost sfârșitul lumii și iată-ne din nou.
Ceea ce nu vreau este să fiu în finală după un an și apoi să cad în groapă. A fi stabil este cel mai important lucru ca club, cum ar fi Real Madrid. Este acolo de fiecare dată.
Anul trecut eram deja pregătiți (n.r. pentru finală). Suntem aceiași antrenori, aproape aceiași fotbaliști... Singura diferență este că meciul retur este acasă. Totul se va decide la Manchester.
Stilul este stabilit de jucători. Dacă îl avem pe Haaland, cum să nu profităm de el? Îmi place cum joacă echipa, mi-a plăcut dintotdeauna.
Împotriva echipelor care au presiune mare, putem folosi mingea lungă pe Haaland. Într-o zi vom ajunge în finală și o vom câștiga”, a spus Pep Guardiola, în cadrul unei conferințe de presă.
Citește și:
Ce a spus Carlo Ancelotti înainte de meciul cu Manchester City
Convins că motivaţia şi entuziasmul pentru a disputa o nouă finală a Ligii Campionilor vor fi mai importante decât oboseala după finala de sâmbătă a Cupei Spaniei, Ancelotti a explicat că nu va aborda partida "pentru a-l opri pe Haaland".
"Evident că Haaland este un jucător foarte periculos care arată o calitate impresionantă pentru a marca goluri, este un pericol, dar a vorbi doar despre el înseamnă a nu vorbi despre o echipă completă, care joacă un fotbal foarte bun, atacă şi se apără bine cu multe idei. Nu propunem un meci care să-l oprească pe Haaland, ci mai degrabă o echipă care pare de neoprit', a spus tehnicianul într-o conferinţă de presă.
În ciuda potenţialului lui City, Ancelotti prezice "un joc meci echilibrat şi competitiv", în care Real Madrid are "opţiuni pentru a câştiga" fără a fi obsedată de potenţialul lui Haaland.
"Nu ne gândim să oprim un jucător, vrem să oprim o echipă foarte periculoasă cu mingea. Aspectul defensiv este foarte important, dar fără să ne concentrăm doar pe un jucător, mai sunt mulţi alţii periculoşi", a subliniat el.
Analizând formaţia lui Pep Guardiola, italianul nu crede că omologul său de la City şi-a schimbat stilul datorită prezenţei unui atacant cu caracteristicile lui Haaland, ci mai degrabă are acum un registru mai vast.
"Este o echipă mai completă decât în sezonul trecut. (...) Manchester City nu şi-a schimbat stilul, s-ar putea să joace mai direct şi să profite de mingile lungi pentru că au un atacant foarte important. Este încă o variantă, dar nu înseamnă că echipa şi-a schimbat stilul. Sunt foarte bine organizaţi în apărare şi se descurcă bine cu mingea", a explicat el.
Ancelotti a comentat şi progresul brazilienilor Vinicius şi Rodrygo, jucători cheie pentru Real în actuala stagiune: "I-am ajutat pe aceşti tineri dându-le minute şi având încredere în ei. Ei profită de asta şi se descurcă foarte bine. Progresia celor doi este importantă pentru viitorul acestui club şi pentru această echipă. La fel ca în cazul lui Valverde sau Camavinga."
Etichete: manchester city , real madrid , liga campionilor , ucl , semifinale ucl
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții