Video L-a imitat pe Ronaldo, iar apoi s-a dus la el. Cum a reacționat portughezul, la finalul meciului
articol scris de Digi Sport25.11.2020, 08:55
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Juventus s-a impus cu mari emoții contra lui Ferencvaros, scor 2-1, în grupa G din Liga Campionilor, iar prima repriză a adus un moment inedit, care l-a avut în prim-plan pe atacantul maghiarilor, Myrto Uzuni.
Uzuni (25 de ani) a deschis scorul în minutul 19 și a ales să se bucure precum Cristiano Ronaldo, chiar în "casa" portughezului.
Galerie Foto
Uzuni l-a imitat pe Ronaldo, iar apoi s-a dus la el. Cum a reacționat portughezul, la finalul meciului Juventus - Ferencvaros
Replica starului lusitan a venit după doar un sfert de oră, când a trimis în forță din afara careului, cu piciorul stâng, restabilind egalitatea. Juventus a obținut toate cele trei puncte în minutul 90+2, când Alvaro Morata a marcat cu capul.
La finalul partidei, albanezul Uzuni s-a dus la Cristiano Ronaldo și l-a întrebat dacă poate face schimb de tricouri. Lusitanul a acceptat chiar pe teren și a zâmbit, părând chiar amuzat de celebrarea adversarului său din timpul jocului.
FK Tomori, KF Laci (Albania) și NK Lokomotiva (Croația) sunt echipele la care a mai evoluat Myrto Uzuni de-a lungul carierei. La Ferencvaros a sosit în această vară, pentru 1,8 milioane de euro, reușind să marcheze 4 goluri în primele 12 partide.
VIDEO Momentul în care Uzuni și Ronaldo fac schimb de tricouri
VIDEO Rezumatul meciului Juventus - Ferencvaros 2-1
Etichete: juventus , cristiano ronaldo , champions league , ferencvaros , myrto uzuni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții