Galliani: "Un arbitru idiot!". Ceferin spune ca nici VAR n-ar fi anulat penalty-ul controversat de la Real - Juve
19.04.2018, 12:20La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Preşedintele UEFA, slovenul Aleksander Ceferin, a vorbit despre penalty-ul primit de Real Madrid la meciul retur cu Juventus, din sferturile de finală ale Champions League, precizând că prezenţa asistenţei video pentru arbitri (VAR) nu ar fi schimbat nimic la faza controversată în urma căreia echipa lui Zinedine Zidane a obținut calificarea în semifinale.
În replică, fostul administrator delegat al lui AC Milan, Adriano Galliani, l-a criticat aspru pe arbitrul britanic, despre care a spus că a luat decizia ridicolă atunci când a decis să arate punctul cu var, iar Juventus merita să se califice în semifinale. Mai mult, Galliani l-a făcut chiar și idiot pe arbitrul englez.
"Juventus a meritat să câștige împotriva lui Real Madrid. Penalty-ul a fost controversat, iar cartonașul roșu al lui Buffon a fost ridicol. Acest lucru a arătat faptul că arbitrul nu înțelege filosofia fotbalului. În concluzie: arbitrul a fost un idiot", a declarat Galliani pentru Corriere della Sera.
În altă ordidne de idei, Ceferin a confirmat faptul că arbitrajul video urmează să fie introdus în competiţiile organizate de UEFA: "Sincer, cred că-l vom avea în Liga Campionilor şi Liga Europa începând din sezonul 2019-2020".
La 3-0 pentru Juventus, meciul se ducea în prelungiri. În minutul 90+3 însă, arbitrul englez Michael Olivier a dictat penalty pentru Real, la o fază controversată, dupa un duel între Vazquez şi Benatia. Cristiano Ronaldo a transformat fără emoții si Real va juca în semifinale contra lui Bayern.
Bayern Munchen şi Real Madrid se vor întâlni în semifinalele Ligii Campionilor. Partida tur va avea loc la 25 aprilie, la Munchen, iar returul se va disputa în 1 mai, la Madrid.
Etichete: penalty , real madrid , juventus , champions league , sferturi de finala , adriano galliani , aleksander ceferin , var , michael olivier
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții