De ce a fost vândut "faraonul" Salah. Afacerea care se dovedeşte un dezastru
25.04.2018, 09:26SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Monchi, directorul sportiv al grupării AS Roma, a explicat motivele pentru care italienii au trebuit să renunţe la Mo Salah, care, în prezent, scrie istorie în tricoul lui Liverpool. În partida tur dintre "cormorani" şi "giallorossi", "faraonul" a reuşit două goluri şi două pase decisive, în victoria obţinută de trupa de pe Anfield Road, scor 5-2.
"A trebuit să-l vindem înainte de 30 iunie pentru a satisface controlul financiar al UEFA, care a fost foarte exigent. Nu am avut altă soluţie pentru că a vrut să meargă la Liverpool şi am fost obligaţi să-l vindem pentru puţin mai mult de 42 de milioane de euro", a spus Monchi.
Întrebat dacă AS Roma poate reveni în partida retur contra lui Liverpool, directorul sportiv al clubului italian a spus: "Am fost morţi, dar am reuşit să revenim la viaţă. Am întors cu Barcelona, trebuie să încercăm din nou şi cu Liverpool. Pentru fanii neutri şi cei ai lui Liverpool a fost un meci minunat".
Liverpool a plătit 43 de milioane de euro pe Mohamed Salah, iar cu tot cu bonusuri, suma totală ajunge la 50 de milioane. Atacantul s-a acomodat de minune la "cormorani" pentru care a marcat 31 de goluri în 33 de partide în Premier League, plus alte 11 reuşite în Champions League.
În iulie 2016, AS Roma l-a cumpărat pe Mo Salah de la Chelsea pentru 15 milioane de euro. E drept, l-au vândut după numai un an pentru o sumă mult mai mare, dar afacerea se dovedeşte un dezastru. Dacă ţinem cont ce a reuşit "faraonul" în acest sezon, dar şi în partida tur cu fosta sa echipă.
Etichete: chelsea , liverpool , liga campionilor , as roma , salah , monchi as roma , salah as roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții