”Ce dorință îți vei pune de Revelion?”. Ianis Hagi, răspuns fără ezitare
articol scris de Digi Sport31.12.2023, 09:16
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
În decursul acestui an, Ianis Hagi (25 de ani) a fost împrumutat de Rangers la Alaves până la finalul sezonului, iar mijlocașul român a obținut și calificarea la EURO 2024 cu echipa națională.
Totuși, Ianis a trecut prin momente grele înainte să realizeze aceste lucruri. În ianuarie 2022 a fost operat la ligamentele încrucișate ale genunchiului și a fost nevoit să stea în afara terenului timp de un an de zile.
Ianis Hagi își dorește să fie ferit de accidentări
Galerie Foto
În ziua de Crăciun, Ianis Hagi s-a cununat cu Elena Tănase, la aproximativ șase luni de când a cerut-o în căsătorie. Deși acum traversează momente fericite, fotbalistul român nu a uitat prin ce a trecut în urmă cu un an de zile.
Într-un interviu acordat celor de la FRF, Ianis Hagi a fost întrebat, printre altele, care este dorința sa pentru următorul an, iar mijlocașul român a răspuns fără să stea pe gânduri.
”Să fiu sănătos! Am trecut prin anumite greutăți prin care nu mai vreau să trec și asta îmi doresc. Sunt într-un moment unde ambiția și forța mea de muncă este infinită, iar eu îmi doresc să fiu sănătos ca să realizez ce-mi doresc”, a declarat Ianis Hagi.
Răzvan Lucescu a vorbit despre situația lui Ianis Hagi
Răzvan Lucescu (54 ani) a vorbit despre situația lui Ianis Hagi (25 ani). Fiul ”Regelui” a primit în ultimii ani laude, dar și critici, mai ales după transferul la Alaves.
Antrenorul lui PAOK este de părere că internaționalul român se va confrunta des cu problema contestatarilor, mai ales că este comparat cu Gică Hagi, ”Regele” fotbalului românesc.
”Nu este drept (n.r. cum este tratat). Asta este, o să sufere enorm în continuare. Vor fi comparații în continuare, iar lumea îl va critica cu mare ușurință mereu. Va fi văzut altfel de cum a fost văzut Gică Hagi la început și apoi când a avut vârsta lui Ianis.
Nu are ce să facă, asta este realitatea. Trebuie să se obișnuiască și probabil îl va întări foarte tare, dar în sufletul lui vor rămâne frustrări”, a declarat Răzvan Lucescu pentru playsport.ro.
- Ianis Hagi a vorbit deschis, în 2021, la Digi Sport Special, despre ce înseamnă comparația cu tatăl său și ce înseamnă să poarte numele de Hagi.
Etichete: romania , ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții