Calvarul trăit de o antrenoare străină în România: ”Înghețam în autocar. Am supraviețuit cu pâine și chipsuri”
12.07.2020, 19:49SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Ann Chiejine, antrenor de fotbal feminin, una dintre cele mai importante jucătoare din istoria Nigeriei, a lucrat, în 2010, la CS Negrea Reșița, dar diferențele majore dintre cultura, limba și obiceiurile africane și cele europene i-au făcut imposibilă adaptarea în fotbalul românesc.
Ann Chiejine recunoaște că a fost forțată să plece după doar trei luni la Reșița din cauza climei din România, la care nu a reușit să se adapteze, fiind obișnuită cu temperaturile ridicate, înregistrate pe tot parcursul anului, din Nigeria.
Calvarul trăit de un antrenor de fotbal feminin în România
”A trebuit să plec din România după doar trei luni, care au fost groaznice pentru mine. Vremea, mâncarea și bariera lingvistice au fost lucruri pe care nu le-am putut gestiona. Am reușit să trec peste problema cu limba, cu ajutorul unui translator, dar cu vremea nu m-am putut obișnui.
Înghețam în autocar clubului, chiar dacă era dată căldura la maximum. Când am ajuns la un meci, abia am putut coborî din autocar. Afară era foarte frig și ningea. În acel moment mi-am dat seama că trebuie să plec pentru a nu îngheța de frig”, a declarat Ann Cheijine, conform Completesports.
Alături de problema cauzată de climă, antrenorul de fotbal feminin dezvăluie că și alimentația a constituit unul dintre motivele care au forțat-o să plece din România.
”A fost foarte dificil cu mâncarea. Nimic nu-mi plăcea. Am reușesc să supraviețuiesc doar cu pâine și chipsuri”, recunoaște Ann Chiejine.
Etichete: antrenor , fotbal feminin , ann chijine , cs negrea resita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții