Video "Nebunia" s-a repetat. Colegii de la Ferrari, Vettel și Leclerc, s-au ciocnit din nou în Marele Premiu al Stiriei
12.07.2020, 16:36Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Start nebun în Marele Premiu al Stiriei, cu un incident cu repetiție. Cei doi piloți de la Ferrari, Charles Leclerc și Sebastian Vettel s-au acroșat din nou, la fel ca anul trecut, în Marele Premiu al Braziliei.
Vettel a pornit de pe locul 10, însă imediat după primele viraje, a fost lovit din spate de colegul său Charles Leclerc și a rămas fără eleronul spate. Germanul a constatat că bolidul său nu mai putea fi controlat și a intrat la boxe, însă suprizele au continuat pentru că și Leclerc a intrat la boxe în același timp.
În fața haosului creat, figura șefului de la Ferrari, Mattia Binotto, era total nedumerită. După scurt timp, în turul 5, a abandonat și Leclerc.
De menţionat că Leclerc a fost penalizat trei locuri pe grila de start după ce l-a jenat pe rusul Daniil Kviat, sâmbătă, în timpul calificărilor, fiind obligat să plece în cursă de la jumătatea plutonului, în spatele lui Vettel.
Leclerc și Vettel s-au mai ciocnit și anul trecut
Nu este prima dată când cei doi colegi de la Ferrari se ciocnesc. Anul trecut, la Marele Premniu al Braziliei, penultima etapă a sezonului trecut, piloții de la Ferrari se aflau pe locurile 4, respectiv 5, însă ce a urmat este de-a dreptul incredibil.
Cu cinci tururi înante de final, Vettel a vrut să-l depășească pe colegul său, a trecut de el cam cu o jumătate de mașină, moment în care nu a mai ținut volanul drept, a virat spre stânga și l-a acroșat pe Leclerc cu roata. Practic, i-a "tăiat" fața, cu toate că avea toată pista în față. Cei doi au abandonat, evident, cu roțile explodate, însă pe imagini se vede clar că Vettel îl lovește pe Leclerc.
Etichete: ferrari , sebastian vettel , accident ferrari , marele premiu al stiriei , charlse leclerc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții