Hamilton, la o singură cursă de un record al lui Schumacher: "De fiecare dată îmi amintesc de asta"
15.07.2020, 17:32Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Lewis Hamilton (Mercedes), de şase ori campion mondial, va încerca duminică să obţină a opta sa victorie în Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei, pentru a egala recordul de succese ale septuplului campion mondial Michael Schumacher pe Hungaroring, transmite Reuters.
''De fiecare dată când îmi amintesc de recordurile realizate de Michael, pentru mine este ceva pur şi simplu minunat. Întotdeauna mi-a plăcut aici, în Ungaria. Budapesta şi Montreal au fost probabil cele mai puternice circuite ale mele, mai ales la începutul carierei mele.
Aşa că sunt nerăbdător să mă întorc acolo. Dar este şi un circuit în care Red Bull s-a descurcat bine de obicei, au condus în cursa de anul trecut, aşa că nu va fi uşor'', a declarat pilotul britanic, care a câştigat Marele Premiu al Stiriei duminica trecută, în care a obţinut al 85-lea succes din Formula 1.
Marele Premiu al Ungariei e la Digi Sport
Olandezul Max Verstappen a luat startul din prima linie în primele două curse ale anului din Austria, câştigate însă de Valtteri Bottas, respectiv Lewis Hamilton, ambii de la Mercedes.
Anul trecut, olandezul a plecat din pole position şi a dominat cursa de pe Hungaroring, dar pneurile l-au trădat şi a fost depăşit de Hamilton când mai erau patru tururi.
Circuitul lent avantajează monoposturile Red Bull, dar cât de competitive vor fi în cursă este marea întrebare.
''Nu ştiu. Acesta este un răspuns simplu: 'Nu ştiu'. Dar sper că vom fi puţin mai buni'', a declarat Verstappen.
Marele Premiu al Ungariei va fi duminică, 20 iulie, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
Agerpres
Etichete: lewis hamilton , michael schumacher , hungaroring
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții