VIDEO Patzaichin: “Riscăm ca la Olimpiada de la Rio să ne uităm doar la poze“
16.01.2013, 16:55Cvadruplul campion olimpic la kaiac-canoe, Ivan Patzaichin, retras în 2009 de la conducerea lotului național, a rămas apropiat de sporturile nautice din România.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Patzaichin este îngrijorat de faptul că din zona Deltei n-au mai apărut tineri talentați în ultimii 20 de ani și are și o idee prin care să resusciteze acest sport, care pare a avea tot mai puțini fani în țara noastră.
“Măcar acum, în al 12-lea ceas, să încercăm să facem ceva și pentru sportul românesc. Există tineret, dar pe mine cel mai mult mă îngrijorează faptul că nu mai vin copii din Deltă, că-n ultimii 15-20 de ani n-au mai apărut sportivi de acolo“, a spus unul dintre cei mai mari sportivi din istorie.
Patzaichin are și o idee prin care vrea să reatragă tineretul la sporturile nautice:
“Sper ca-n câțiva ani, sporturile nautice să beneficieze de un canal olimpic, unde să-și desfășoare activitatea. Am și eu promisiuni din zona Tulcei să facem un canal olimpic. Ar fi extraordinar“.
Faptul că lotul național de kaiac-canoe s-a întors fără nicio medalie de la ultimele trei ediții ale Jocurilor Olimpice, iar viitorul pare sumbru, sunt elemente care-l neliniștesc pe Patzaichin.
“Riscăm ca la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016, să ne uităm la poze, că am avut și noi campioni olimpici“, a conchis Patzaichin.
Etichete: ivan patzaichin , patzaichin olimpiada de la rio , previziuni patzaichin , olimipada de la rio de janeiro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...