Tokyo, Madrid şi Istanbul şi-au depus candidatura pentru Olimpiada din 2020
07.01.2013, 10:37Cursa pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2020, dintre Madrid, Tokyo şi Istanbul, a demarat luni, 7 ianuarie, prin depunerea dosarelor candidaturilor la Lausanne (Elveţia), la sediul Comitetului Internaţional Olimpic.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dosarele vor fi analizate de CIO, urmând ca decizia privind oraşul câştigător să fie luată în luna septembrie, la Buenos Aires. În luna martie, cele trei localităţi vor fi vizitate de o delegaţie oficială a Comisiei de Evaluare a Comitetului Internaţional Olimpic.
Deşi Madrid este la a treia candidatură, după cele ratate pentru 2012 şi 2016, Istanbul şi Tokio par a fi favorite la a fi gazdele Jocurilor Olimpice din 2020. Candidatura metropolei turce este considerată o favorită întrucât ar fi prima ţară cu majoritate musulmană care ar găzdui Olimpiada. În plus, aceasta ar avea loc pe două continente în acelaşi timp, în Europa şi Asia.
Tokyo, singurul care a mai găzduit o Olimpiadă
"Atleţii vor avea experienţa unică de a dormi în Europa şi a concura apoi în Asia", a spus şeful proiectului turc, Hasan Arat. Istanbul beneficiază, totodată, de un uriaş sprijin guvernamental, dat fiind că Turcia nu a câştigat candidatura pentru găzduirea Campionatului European de Fotbal din 2020.
La ultima "preselecţie", pentru Jocurile Olimpice din 2016, capitala Spaniei a încheiat pe locul 2, depăşită doar de Rio de Janeiro, cea care va şi găzdui Olimpiada de peste trei ani. "Madridul are 80% din infrastructura necesară, inclusiv aeroportul, şoselele şi metroul. Este o garanţie de stabilitate", este argumentul spaniolilor.
Tokyo este singura dintre cele trei metropole care a mai găzduit Jocurile Olimpice, în 1964, când o Olimpiadă nu avea, însă, amploarea şi importanţa de astăzi.
Etichete: madrid , olimpiadă , istanbul , lausanne , tokyo , jocurile olimpice 2020 , candidaturi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...