Se încing spiritele în UFC! Ce acuzații îi aduce Poirier lui McGregor înainte de următorul duel
articol scris de Digi Sport12.04.2021, 13:32
Conor McGregor (32 de ani) și Dustin Poirier (32 de ani) se vor duela din nou, pentru a treia oară, pe data de 10 iulie, în Las Vegas.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Poirier îl acuză pe luptătorul irlandez că nu s-a ținut de o promisiune făcută înaintea luptei precedente.
Dustin Poirier, acuzații dure la adresa lui Conor McGregor
Conor McGregor a promis înaintea duelului precedent cu Poirier, când a fost învins de american în lupta de la categoria ușoară, din cadrul galei UFC 257, disputată la Abu Dhabi, că va dona 500.000 de dolari pentru fundația lui Dustin.
Asociația luptătorului american organizează acțiuni caritabile pentru copiii defavorizați.
Se pare că, după ce a pierdut meciul cu Poirier, Conor McGregor a uitat de promisiunea făcută, iar luptătorul american a ținut să îi aducă aminte printr-o postare făcută pe rețelele de socializare.
Afirmația lui Poirier a venit după ce Conor McGregor a prezis că îl va face KO pe american în runda a patra, cu o lovitură de picior.
”Este amuzant. McGregor, ai mai prezis că faci și o donație fundației mele, iar apoi tu și echipa ta nu ați mai răspuns după lupta din ianuarie. Ne vedem curând”, a scris ”The Diamond” pe Twitter.
Răspunsul irlandezului nu a întârziat. ”The Notorious” i-a transmis americanului că nu a primit niciun plan pentru donația respectivă. Mai mult, McGregor a sugerat că Dustin Poirier ar fi oprit banii pentru el.
”O donație, nu o datorie. Am așteptat planurile pentru donație, dar nu au ajuns niciodată. Așa procedez mereu cu donațiile. Vreau să știu unde merge fiecare ban. Altfel, nu donez nimic. Așa se întâmplă, din păcate, cu majoritatea fundațiilor. Ai ales să te lupți cu mine, în loc să câștigi centura. Asta dovedește că am dreptate”, a fost răspunsul vedetei din UFC.
Conor McGregor și Dustin Poirier sunt la al treilea duel
La prima întâlnire dintre cei doi din 2014, Conor McGregor a ieșit victorios, după ce l-a făcut KO pe Poirier încă din prima rundă.
La revanșa din ianuarie, ”The Notorious” a încasat primul KO din cariera sa. Poirier s-a impus în runda secundă, după o serie excelentă de pumni, care l-au pus la pământ pe McGregor. În urma meciului, irlandezul a ieșit în cârje, urmare a loviturilor repetate de picior lansate de american.
"E greu să te întorci după o lungă perioadă de inactivitate. Nu m-am simțit prea bine. Am nevoie de activitate", a spus, după meci, McGregor, care nu mai luptase de un an. În ianuarie 2020 îl învingea pe Donald Cerrone prin KO tehnic, în runda 1, la UFC 246.
Etichete: conor mcgregor , ufc , dustin poirier
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...