România a pierdut finala CE la tenis de masă. Al treilea argint consecutiv
07.10.2013, 20:51România s-a calificat pentru a treia oară la rând în finala la Campionatul European. Întrecerea desfășurată în acest an la Schwechat (Austria) s-a încheiat trist pentru fetele noastre, care au fost învinse în duelul final, de către reprezentantele Germaniei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La fel ca și în cadrul celorlalte două ediții, echipa României a fost formată din Eliza Samara, Daniela Dodean şi Bernadette Szocs (FOTO).
Reprezentantele noastre au cedat în finala cu nemțoaicele, scor 1-3, după ce Dodean adusese primul punct pentru echipa noastră. După ce a condus cu 1-0, România a pierdut toate cele 3 partide ce au urmat: Samara a pierdut în set decisiv în fața lui Han Ying, iar Szocs a cedat tot în setul 5 în duelul cu cealaltă asiatică - Xiana Shan.
În meciul 4, Dodean a condus-o pe Han Ying cu 2-1 la seturi, însă nu a izbutit să închidă partida. Nemțoaica naturalizată și-a adjudecat următoarele două acte, a învins și a adus cel de-al treilea punct pentru Germania.
Este cea de-a treia oară consecutiv când România pierde în ultimul act la Campionatele Europene pe echipe, la feminin. În 2010, la Ostrava și în 2011, la Gdansk, tricolorele s-au recunoscut învinse de fiecare dată în fața Olandei. În 2012, la Herning, nu s-a mai organizat competiția pe echipe.
Parcursul fetelor noastre până în finala cu Germania:
În primul meci de la Europene, România a câștigat cu 3-2 în fața Ucrainei, pentru ca apoi să se impună clar în duelurile următoare: 3-0 cu Ungaria, şi tot 3-0 contra Rusiei, în semifinale.
În ultimul act reprezentantele noastre au dat piept cu jucătorarele din Germania, o echipă formată din Ying Han, Xiana Shan şi Kristin Silbereisen (33). Nemţoaicele au trecut în semifinale cu 3-1 de Cehia.
Etichete: tenis de masa , ce tenis de masa , tenis de masa romania , ping pong , campionatul european de tenis de masa , dodean romania , bernadette szocs , samara tenis de masa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...